Ascultă Radio România Constanța Live

Transportatorii solicită Guvernului extinderea perioadei de plafonare a tarifelor RCA

Transportatorii solicită Guvernului extinderea perioadei de plafonare a tarifelor RCA

Publicat de , 11 mai 2017, 16:28

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurărilor RCA cu cel puțin trei luni, în condițiile în care împrejurările care au determinat adoptarea Hotărârii privind stabilirea tarifelor de primă maxime RCA nu s-au modificat, se arată într-un comunicat de presă.

Deși s-au primit promisiuni din partea autorităților că noua lege RCA ar urma să fie votată de Parlament săptămâna viitoare, tărăgănarea de până acum cu adoptarea acestei legi și faptul că cele mai importante prevederi ale OUG 54/2016, precum stabilirea unui tarif de referință sau decontarea directă nu au fost aplicate de nicio firmă de asigurări, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a făcut nimic în acest sens, deși era obligația sa, potrivit legii, ne dau de înțeles că propunerile transportatorilor rutieri nu vor fi luate în calcul, se mai arată în documentul remis presei de către reprezentanții UNTRR.

Guvernul argumentează că nu poate continua cu plafonarea tarifelor RCA deoarece s-ar deschide procedura de infringement împotriva României. Reamintim că, în prezent, România are 56 de proceduri de infringement declanșate împotriva sa de Comisia Europeană și că, de la aderarea la UE, au fost deschise peste 550 de astfel de proceduri, din care aproape 90% au fost clasate de Comisie. Mecanismul de infringement face parte din cadrul de funcționare al Uniunii Europene, dar, dintr-o dată, Guvernul se teme să trimită Comisiei Europene dovezile clare oferite de transportatorii rutieri care au dus la plafonarea tarifelor RCA. Totodată, Guvernul ar trebui să arate Comisiei că în prezent se lucrează la o nouă lege RCA funcțională, menită să ducă la funcționarea optimă a acestei piețe, conform aceleiași surse.

Reamintim faptul că Directiva Solvency II prevede la articolul 181, alineat 2, că ”un stat membru care impune obligația de a subscrie o asigurare poate solicita întreprinderilor de asigurare să comunice autorității lor de supraveghere condițiile generale și speciale pentru astfel de asigurări înainte de utilizarea acestora. Statele membre pot menține sau introduce obligația de notificare prealabilă sau aprobare a majorărilor tarifelor propuse numai ca un element al unui sistem general de control al prețurilor”.

În acest sens, UNTRR solicită Guvernului emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurărilor RCA pe o perioadă de cel puțin trei luni și susținerea unei noi legi RCA care să vină în ajutorul românilor posesori de asigurări RCA.

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:03

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor

Echipele Liverpool, Inter Milano, FC Barcelona și Atalanta sunt primele patru calificate în primăvara UEFA Champions League (optimile de...

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor
TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:01

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări

Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, astăzi, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea...

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 10:30

Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, va ataca la TAS decizia Comisiei de apel a UEFA în cazul incidentelor de la meciul cu...

Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România
CONSTANȚA: CLUBUL DE LECTURĂ, Lirica Ninei Cassian, la Biblioteca Județeană
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 10:19

CONSTANȚA: CLUBUL DE LECTURĂ, Lirica Ninei Cassian, la Biblioteca Județeană

Astăzi, de la ora 11.00, în sala „Liliana Lazia” a Bibliotecii Județeane „Ioan N. Roman” din Constanța sunteți invitați la CLUBUL DE...

CONSTANȚA: CLUBUL DE LECTURĂ, Lirica Ninei Cassian, la Biblioteca Județeană
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:54

Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

Organizația Expert Forum, care a analizat datele legate de veniturile şi cheltuielile competitorilor electorali la alegerile prezidenţiale,...

Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:00

Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale

Au fost proteste, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, tinerii...

Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 08:31

Farul U19- Lokomotiva Zagreb U19, astăzi în competiția Youth League la fotbal

Echipa de fotbal tineret Farul sub 19 ani va disputa astăzi prima partidă din turul III al competiției Youth League împotriva vicecampioanei...

Farul U19- Lokomotiva Zagreb U19, astăzi în competiția Youth League la fotbal
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 08:24

Farul Constanța se pregătește pentru meciul cu FC Botoșani

Echipa de seniori Farul Constanța va juca în etapa a XVIII-a din Superliga de fotbal, în deplasare cu FC Botoșani. Partida este programată...

Farul Constanța se pregătește pentru meciul cu FC Botoșani