Ascultă Radio România Constanța Live

Horia Maxim pe scena Sălii Radio

Horia Maxim pe scena Sălii Radio

Publicat de Arantxa Catană, 8 mai 2017, 14:40

Pianistul Horia Maxim, considerat unul dintre pianiştii de referinţă ai generaţiei sale, va concerta la Sala Radio miercuri, 10 mai, ora 19:00, alături de Orchestra de Cameră Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Gabriel Bebeşelea. Programul serii va debuta pe ritmuri de muzică latino-americană, cu piesa Fuga con Pajarillo, semnată de compozitorul venezuelean Aldemaro Romero. Vor urma Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian şi orchestră, op. 19 de L. van Beethoven şi Serenada pentru coarde în mi major, op. 22, de A. Dvořák.

Pianistul Horia Maxim a colaborat, în peste 500 de concerte, cu majoritatea orchestrelor simfonice din România şi a susţinut numeroase recitaluri camerale în Germania, Franţa, Italia, Austria, Israel, Japonia şi România.

Gabriel Bebeşelea este dirijor principal al Filarmonicii de Stat Transilvania, al Filarmonicii de Stat din Sibiu şi dirijor al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai talentaţi tineri dirijori români.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Gabriel Bebeşelea – este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat Transilvania şi al Filarmonicii de Stat Sibiu şi Dirijor al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca.

Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, reputaţia lui a crescut substanţial şi rapid în ultimii ani, concertând cu orchestre precum: Orchestra Naţională Radio, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Cameră Radio, Opera Naţională Bucureşti, Philharmonic Chamber Orchestra of London, Kazakhstan State Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică G. Rossini etc.

Stagiunile următoare includ concerte şi spectacole cu National Philharmonic of Russia, Hungarian National Philharmonic, Janaček Philharmonic Orchestra, Zagreb Philharmonic Orhcestra, Kammerorchester Berlin, Wiener Kammerorchester.

În vara lui 2016 a debutat în Rossini Opera Festival de la Pesaro, unde a dirijat producţia de Il Viaggio a Reims.

La doar 29 de ani, Gabriel Bebeşelea este deja recunoscut ca fiind „unul din cei mai talentaţi dirijori născuţi în ultimele decenii în România” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 septembrie 2011) şi e câştigător al premiului întâi la „Lovro von Matačić” Conducting Competition (Zagreb 2015) şi al premiului întâi la Jeunesses Musicales Conducting Competition (Bucureşti 2010). Gabriel Bebeşelea a fost semifinalist al Donatella Flick London Symphony Orchestra Conducting Competition în 2014 şi semifinalist al Gustav Mahler Competition Bamberg Symphony în 2016. Recunoscut şi ca dirijor de operă, Bebeşelea a câştigat premiul pentru Cel mai bun dirijor în cadrul Galei Operelor Naţionale în 2014.

În 2011 a câştigat o bursa de asistent la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, unde a avut posibilitatea să asiste la repetiţiile şi concertele celor mai mari dirijori ai prezentului: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman şi Eliahu Inbal.

În continuare, în 2015, Gabriel Bebeşelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciaţi dirijori: cu Bernard Haitink la Lucerne Festival at Easter şi cu Kurt Masur la Aurora Classical Festival.

Una dintre pasiunile lui Gabriel Bebeşelea este să lucreze cu tineri muzicieni. Începând din 2011 este Dirijor Principal al Orchestrei Naţionale de Tineret a Moldovei şi dirijează regulat Orchestra Română de Tineret.

În 2010 a absolvit studiile de licenţă la Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca la clasa maestrului Petre Sbarcea. Doi ani mai târziu a absolut studiile de master din cadrul Universităţii Naţionale de Muzica Bucureşti la clasa maestrului Horia Andreescu. Este doctorant al Universităţii Naţionale de Muzică sub îndrumarea Prof. Dan Dediu.

În prezent este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postgraduale la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului la clasa maestrului Mark Stringer.

Horia Maxim – „…un interpret captivant, cu un tuşeu superb şi o tehnică impecabilă, sobru, dar cu o sensibilitate voit bine temperată, cu o inteligenţă şi o claritate în exprimare regăsite în construcţia riguroasă şi fluentă, având şi anvergură şi strălucire şi poezie…” (Anca Florea – www.onlinegallery.ro)

Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puţin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator, în peste 500 de concerte, al majorităţii orchestrelor simfonice din România, cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (ex. Maxim Quartet, grup constituit în anul 2011) în recitaluri camerale susţinute pe scene din Germania, Franţa, Italia, Austria, Israel, Japonia şi, bineînţeles, din ţara sa de origine.

Horia Maxim este invitat să participe, frecvent, la festivaluri naţionale şi internaţionale, câteva dintre cele mai importante fiind Europäische Wochen Festspiele (Passau, Germania), Festivalul Internaţional George Enescu (Bucureşti), Israel Festival (Ierusalim), Nuova Consonanza (Roma). Realizările sale cuprind numeroase înregistrări, Horia Maxim interpretând, printre altele, un număr semnificativ de creaţii muzicale în primă audiţie. De asemenea, a înregistrat variate lucrări pianistice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii.

În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. În această calitate este invitat, deseori, să susţină importante proiecte de educaţie (cursuri, competiţii) româneşti şi internaţionale.

TULCEA: Se deschide patinoarul din Parcul Ciuperca
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:46

TULCEA: Se deschide patinoarul din Parcul Ciuperca

Tulcenii se pregătesc să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă odată cu deschiderea patinoarului municipal din Parcul Ciuperca....

TULCEA: Se deschide patinoarul din Parcul Ciuperca
Constănțean condamnat la închisoare cu executare, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:36

Constănțean condamnat la închisoare cu executare, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un autoturism, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român pe...

Constănțean condamnat la închisoare cu executare, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche
Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:03

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor

Echipele Liverpool, Inter Milano, FC Barcelona și Atalanta sunt primele patru calificate în primăvara UEFA Champions League (optimile de...

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor
TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:01

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări

Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, astăzi, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea...

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 10:30

Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, va ataca la TAS decizia Comisiei de apel a UEFA în cazul incidentelor de la meciul cu...

Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 10:19

CONSTANȚA: CLUBUL DE LECTURĂ, Lirica Ninei Cassian, la Biblioteca Județeană

Astăzi, de la ora 11.00, în sala „Liliana Lazia” a Bibliotecii Județeane „Ioan N. Roman” din Constanța sunteți invitați la CLUBUL DE...

CONSTANȚA: CLUBUL DE LECTURĂ, Lirica Ninei Cassian, la Biblioteca Județeană
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:54

Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

Organizația Expert Forum, care a analizat datele legate de veniturile şi cheltuielile competitorilor electorali la alegerile prezidenţiale,...

Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:00

Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale

Au fost proteste, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, tinerii...

Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale