Forțele Navale Române desemnează la sfârșitul săptămânii „Omul anului 2016“
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 4 mai 2017, 09:16
Forţele Navale Române organizează, sâmbăta aceasta, pe 6 mai, Gala „Omul anului 2016”. Evenimentul are loc la Constanţa și va premia performanţele personalului din subordine, obţinute pe parcursul anului trecut.
Evenimentul este produs în colaborare cu Societatea Română de Televiziune şi se înscrie în seria de manifestări dedicate comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostașilor români în luptele care au avut loc la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în Primul Război Mondial.
S-au înscris în concurs aproximativ 180 de militari, iar finaliştii sunt: la Secţiunea „Ofiţerul Anului 2016”, căpitan-comandorul Paul Adochiei, căpitanul George-Mihai Boboc, locotenentul Dan-Vasile Creţu şi locotenentul Ciprian Tit; la Secţiunea „Maistrul Militar al Anului 2016” au rămas în faza de finală de jurizare maistrul militar principal Claudiu Apostu, maistrul militar clasa a III-a George Dicianu, maistrul militar principal Gheorghe-Marius Irimia şi maistrul militar clasa a II-a Florin Tianu.
La Secţiunea „Soldatul profesionist al anului 2016”, finaliştii sunt caporalii clasa a III-a Alexandru Busuioc, Paul Ghindar, Niculae Panait-Popescu şi Emilian Stoica, iar la Secţiunea „Salariatului civil al anului”, finaliştii sunt Lucian-George Alexiu, Dumitru Andrescu, Andreea Croitoru, Luiza-Liliana Nedelea.
Ultima secţiune a concursului este dedicată persoanelor din afara MApN, care s-au implicat în diverse activităţi de promovare a Forţelor Navale Române. La această secţiune, juriul a ales următorii finalişti prof. Iuliana Negreţ, Directorul Colegiului Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa, Alexandru Stoian, blogger, Robert Vereş, reprezentant Hipermarket Auchan SRL şi Füleki Zoltán, viceprimarul Municipiului Miercurea Ciuc.
Sursa foto: Ovidiu Oprea