Argint și bronz pentru România la Europene
Publicat de Catalin Donose, 3 mai 2017, 07:43
Luptătorul român Andrei Dukov a cucerit medalia de argint la categoria 57 kg, stilul liber, marţi seara, la Campionatele Europene de lupte de la Novi Sad (Serbia), după ce a fost învins în finală de azerul de origine georgiană Ghiorghi Edişeraşvili.
Dukov (Steaua) şi-a depăşit performanţa de anul trecut, când a obţinut medalia de bronz la întrecerile continentale.
Andrei Dukov (29 ani) a trecut în optimi de sârbul Aleksandar Mancic, în sferturi a dispus de spaniolul de origine georgiană Levan Metreveli Vartanov, iar în semifinale l-a învins pe turcul Suleyman Atli.
Tot marţi, în prima zi a Europenelor de la Novi Sad, Alina Vuc a cucerit medalia de bronz la categoria 48 kg, după ce a învins-o în meciul decisiv pe poloneza Anna Lukasiak.
România, care şi-a îndeplinit obiectivul fixat pentru această competiţie, câştigarea a două medalii, participă cu 14 sportivi la Europenele de la Novi Sad.