TULCEA: Fetiță lovită de mașină pe trecerea de pietoni
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 mai 2017, 12:45
În ziua de 1 mai, o femeie de 34 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mircea Vodă, din orașul Isaccea, a acroșat un copil de 8 ani, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată corespunzător.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a minorei.
Conducătoarea auto poseda permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, informează IPJ Tulcea.