Constanţa, pe podium la Târgul de Carte Gaudeamus
Publicat de Cristina Ghelasie, 21 noiembrie 2014, 17:21
Un elev de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa a obţinut Premiul III la Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, în cadrul Târgului internaţional de carte GAUDEAMUS.
Ştefan Ciocioi a impresionat juriul şi s-a impus în faţa altor competitori, reprezentanţi ai tuturor judeţelor ţării.
Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, iniţiat şi organizat din anul 2002 de Radio România, în colaborare cu studiourile teritoriale, are scopul de a stimula şi încuraja interesul tinerilor pentru lectură şi se adresează elevilor din clasele terminale de liceu.