DNA a cerut al treilea mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă

Publicat de Arantxa Catană, 24 aprilie 2017, 17:25
DNA cere al treilea mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Conform site-ului instanţei supreme, cererea de emitere a celui de-al treilea mandat de arestare a fost depusă pe 21 aprilie şi are ca termen de soluţionare data de 9 mai.
DNA a cerut acest nou mandat de arestare în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat pentru că l-ar fi mituit pe Iulian Bădescu.
Potrivit DNA, în 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiţă, a acordat ilegal unui club sportiv susţinut de cel din urmă o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local de 1.500.000 lei.