Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 28 aprilie

Calendarul zilei – 28 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 28 aprilie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Iaşi:Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei organizează evenimentul de lansare a cărților „Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Vol. II” și „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului”, în prezența autorului, Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului (Grecia) – ora 18.30, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași

* SUA: O delegație a Patriarhiei Române condusă de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, se va afla în perioada 28 aprilie – 7 mai, pe continentul american, cu prilejul instalării a doi ierarhi ortodocși români în Eparhii: IPS Nicolae și PS Ioan Casian

– Cultură

* Piteşti: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a turneului „Pianul Călător” (5 apr. – 4 mai), un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media Radio România și Asociaţia Culturală Accendo, cu sprijinul Radio România Cultural şi Radio România Regional – ora 19:00, la Centrul Multifuncţional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi şi Radio România Muzical

* Berlin: Centrul Național al Dansului București (CNDB) și Fundația Alexander și Renata Camaro prezintă premiera berlineză a spectacolelor „Tribute to Iris Barbura” şi „Iris” – ora 19:30, în spațiul Camaro Haus al Fundației Alexander și Renata Camaro, precum și vernisajul amplei expoziţii retrospective omonime, găzduită de Camaro Haus între 28 aprilie și 15 iulie. Derularea spectacolului „Tribute to Iris Barbura” la Berlin şi realizarea cărţii beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti şi a Rumänisches Kulturinstitut din Berlin

– S-a întâmplat într-o zi de 28 aprilie

* Se împlinesc 515 ani (1502) de la încheierea traducerii în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – denumită și „Cronica moldo–germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare”. Lucrarea se referă la domnia lui Ştefan cel Mare şi cuprinde intervalul 1457-1502

* Cu 158 de ani în urmă (1859) domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul pentru înfiinţarea Biroului de statistică al Ţării Româneşti şi numeşte ca şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian (28.IV/10.V)

* Se împlinesc 130 de ani (1887) de la apariţia Legii pentru înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Bacteriologie, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş. În prezent, poartă numele de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş” (28.IV/10.V)

* Acum 109 ani (1908) a avut loc, la Bucureşti, adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.). Alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei. Preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu. A funcţionat sub această denumire până în martie 1949. Uniunea Scriitorilor din România a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici (28.IV/11.V)

* Se împlinesc 65 de ani (1952) de la intrarea în vigoare a Tratatului de la San Francisco, semnat la 8 septembrie 1951, între Japonia şi o parte a Puterilor Aliate, care a pus capăt oficial celui de-Al Doilea Război Mondial şi a alocat despăgubiri civililor şi foştilor prizonieri de război din ţările aliate, care suferiseră din cauza crimelor de război comise de japonezi. Japonia şi-a recâştigat independenţa, pierdută la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost ocupată militar de Puterile Aliate conduse de Statele Unite

* Se împlinesc 60 de ani (1957) de la constituirea, la Aix-les-Bains (Franţa), a Federaţiei Mondiale a Oraşelor Înfrăţite (FMOI), cu sediul la Paris. Legat de acest eveniment, începând din 1985, se sărbătoreşte, în ultima duminică a lunii aprilie, „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” (30 aprilie 2017)

* Acum 69 de ani (1948) a fost arestat (sub acuzaţia falsă de complot) juristul Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentant al comunismului naţional, unul dintre liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944. Ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948, acesta a fost executat la 16/17.IV.1954, în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an. Împreună cu el au mai fost arestaţi soţia sa, Elena Pătrăşcanu, pictoriţa Lena Constante şi soţul acesteia, folcloristul Harry Brauner, şi scriitorul Bellu Zilber

* Se împlinesc 20 de ani (1997) de la semnarea Protocolului de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău

* Acum 16 ani (2001) milionarul american Dennis Tito (n. 1940) a devenit primul om care a plecat în spațiu ca turist, însoţind doi cosmonauţi ruşi, în misiunea Soyuz TM-32, şi rămânând împreună cu aceştia pe orbită, timp de 7 zile, 22 de ore şi 4 minute

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii Mucenici: Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– 1861: S-a născut Sava Athanasiu, geolog şi paleontolog; considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (m. 1946)

– 1874: S-a născut Viktor Roth, preot şi istoric român de naţionalitate germană; a fost primul istoric al artei plastice săseşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1936). NOTĂ: Unele surse (http://www.tourismguide.ro/html/orase/Alba/Sebes/informatii_utile_sebes.php) dau ca dată a naşterii 28 august 1874

– 1882: S-a născut matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice; membru de onoare al Academiei Române din  (m. 1964) – 135 de ani

– 1887: S-a născut basul Edgar Istratty, membru fondator al Operei Române (m. 1967) – 130 de ani

– 1893: A murit omul politic Emilian Pache-Protopopescu; membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (n. 1845)

– 1923: S-a născut general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1995)

– 1939: S-a născut compozitoarea Aurora Ienei (m. 1997)

– 1940: S-a născut pianista Elena Cosma (m. 2001)

– 1943: S-a născut pictorul Augustin Costinescu

– 1947: S-a născut actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara (m. 2014) – 70 de ani

– 1948: S-a născut Iolanda Malamen, poetă, prozatoare, traducătoare şi publicistă

– 1965: A murit pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu (soră geamănă cu graficiana Marcela Cordescu) (n. 1913)

– 1972: A murit regizorul de film documentar Gabriel Barta (n. 1923) – 45 de ani

– 1987: A murit sculptoriţa Iulia Oniţă (n. 1923) – 30 de ani

– 1995: A murit actorul Nicolae Dinică (n.1934)

– 1996: A murit poetul timişorean Alexandru Jebeleanu (n. 1923)

– 2000: A murit Ovid S. Crohmălniceanu (numele real: Moise Cahn), critic şi istoric literar, scriitor (n. 1921). NOTĂ: Unele surse (http://www.romlit.ro/ov._s._crohmlniceanu, http://www.viata-libera.ro/on-line-exclusiv/41806-galati-viata-libera-galateni-care-au-uimit-lumea-ovid-s-crohmalniceanu) menţionează ca dată a morţii 27 aprilie 2000, iar altele (http://www.humanitas.ro/ovid-s-crohm%C4%83lniceanu), 30 aprilie 2000

– 2006: A murit Vasile Rebreanu, prozator, traducător, dramaturg şi eseist (n. 1934)

– 2009: A murit interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu (n. 1947)

– 2010: A murit Cornelia Bodea, istoric şi profesor; specialistă în istoria modernă a României şi istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1916)

– 2011: A murit fiziciana Margareta Giurgea; a desfăşurat o intensă activitate didactică; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1915). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 2012

– 2012: A murit fiziciana Margareta Giurgea; cercetări fundamentale în fizica descărcărilor, spectroscopie, fizica cristalelor; a desfăşurat o intensă activitate didactică; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1915) – 5 ani

– 2013: A murit „sensei” (maestrul) Dan Stuparu, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989; fondatorul şi preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional din România (înfiinţată în anul 1993); vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Tradiţional, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de profil şi preşedinte al Federaţiei Balcanice (n. 1951)


EVENIMENTE EXTERNE

– Valletta: Reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din cadrul UE (28 și 29 apr.)

– New York:Vizita ministrului de externe japonez, Fumio Kishida

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Coreea de Nord, prezidat de secretarul de stat american, Rex Tillerson

– Cairo: Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc în Egipt, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu marele imam al moscheii Al-Azhar, şeicul Ahmed al-Tayeb (28 – 29 apr.)

– Rio de Janeiro: Manifestaţie de protest organizată la iniţiativa sindicatelor împotriva reformei preşedintelui brazilian, Michel Temer

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Muncă şi ale Bolilor Profesionale”, declarată de Organizaţia Internaţională a Muncii, pentru a promova prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale la nivel mondial. Acest eveniment reprezintă, în fapt, o campanie de sensibilizare pentru a focaliza atenţia internaţională asupra tendinţelor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi cu privire la dimensiunea la nivel global a leziunilor, bolilor şi deceselor legate de muncă

– „Ziua Internaţională pentru Sănătate şi Securitate la Locul de Muncă”; această zi îşi are originile în Canada, unde mişcarea sindicală a determinat guvernul să proclame, în 1989, ziua de de 28 aprilie „zi de doliu naţional”; din anul 1996 devine „zi internaţională” în cadrul Naţiunilor Unite, iar în 2005 această zi a fost oficial adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Sindicaliştii din întreaga lume reamintesc importanţa aplicării proiectelor de strategie în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă

– 1710: A murit Mihály Ács (fiul) (Aachs sau Aács), scriitor eclesiastic evanghelic maghiar (n. 1672)

– 1758: S-a născut James Monroe, om politic american, preşedinte al SUA între anii 1817 şi 1825, autorul doctrinei purtându-i numele (doctrină ce condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa), enunţată prin declaraţia prezentată de preşedintele Monroe în faţa Congresului, în anul 1823 (m. 1831)

– 1853: A murit Ludwig Tieck, poet, prozator şi dramaturg romantic german (n. 1773)

– 1868: S-a născut Bartolomeo Nogara, arheolog şi istoric de artă italian; studii referitoare la cercetări muzeale şi la istoria etruscilor; a sprijinit activitatea Şcolii Române de la Roma; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (m. 1954)

– 1874: S-a născut (în Boemia de nord, azi în Cehia) Karl Kraus, scriitor satiric, poet, eseist, aforist, poet şi jurnalist austriac (m. 1936)

– 1889, 28.IV. / 10.V: A murit scriitorul rus Mihail Saltîkov-Şcedrin (n. 1826). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a morţii exclusiv stilul nou – 10 mai 1889

– 1906: S-a născut dirijorul elveţian Paul Sacher (m. 1999)

– 1926: S-a născut scriitoarea americană Harper Lee, autoarea romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare” (m. 2016)

– 1928: S-a născut pictorul francez Yves Klein, considerat părintele picturii monocrome (m. 1962)

– 1930: S-a născut Richard Sarafian, regizor, scenarist şi actor american care a avut o influenţă majoră asupra unei generaţii întregi de regizori şi actori, supranumită „Easy Riders, Raging Bulls”, care a dominat Hollywood-ul în anii ’70 ai secolului XX (m. 2013)

– 1933: S-a născut fotograful german Horst Faas, recompensat de două ori cu Premiul Pulitzer; a lucrat aproape 50 de ani pentru Associated Press (m. 2012)

– 1937: S-a născut Saddam Hussein, fost preşedinte irakian, care a condus ţara cu o mână de fier din 1979 până la căderea regimului, în aprilie 2003; condamnat la moarte (de Tribunalul Penal Irakian) pentru execuţia, în anii ’80 ai secolului XX, a 148 de ţărani şiiţi (m. 2006, executat prin spânzurare) – 80 de ani

– 1941: S-a născut Karl Barry Sharpless, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2001, alături de William S. Knowles şi Ryoji Noyori

– 1944: S-a născut Günter Verheugen, om politic german, fost comisar european pentru extindere între 1999 – 2004, şi comisar european pentru industrie şi antreprenoriat din 2004 până în 2010; după retragerea din activitate a fost numit profesor onorific al Universităţii Europene Viadrina din Frankfurt

– 1945: A murit, executat de membrii mişcării de rezistenţă italiene în timp ce încerca să părăsească ţara, dictatorul Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 (n. 1883)

– 1948: S-a născut scriitorul britanic Sir Terence David John „Terry” Pratchett, cunoscut pentru scrierile sale umoristice în domeniul fantasy (m. 2015)

– 1949: S-a născut actorul american Bruno Kirby (m. 2006)

– 1974: S-a născut actriţa de origine spaniolă Penélope Cruz

– 1981: S-a născut actriţa americană de film Jessica Alba

– 1992: A murit pictorul englez Francis Bacon, unul din cei mai importanţi pictori ai secolului al XX-lea (n. 1909) – 25 de ani

– 1999: A murit fizicianul american Arthur Leonard Schawlow; cercetări în domeniul spectroscopiei; a propus, împreună cu Charles Townes, principiul de funcţionare a laserului (1958); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1981, împreună cu conaţionalul său Nicolaas Bloembergen şi suedezul Karl Siegbahn (n. 1921)

– 2000: A murit basul finlandez Kim Borg, profesor şi compozitor (n. 1919)

– 2010: A murit scenaristul italian Furio Scarpelli, considerat unul dintre maeştrii filmelor de comedie italiene (n. 1919)

– 2012: A murit Aurora Matilde Camus, poetă spaniolă (n. 1919) – 5 ani

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie