Doi suspecți, unul – omorât: Atacul de la PARIS, revendicat de Statul Islamic
Publicat de , 21 aprilie 2017, 07:24
Cu trei zile înaintea alegerilor din Franța, inima Parisului a fost lovită de un atentat terorist. Un polițist și-a pierdut viața și alți doi au fost grav răniți pe bulevardul Champs-Elysées. Atentatul a fost revendicat de Statul Islamic.
Un bărbat a tras mai multe focuri de armă pe bulevardul Champs-Elysees. Un polițist a fost rănit, iar altul și-a pierdut viața, conform euronews.com. Autoritățile l-au ucis, ulterior, pe atacator. Autoritățile spun că acest atac a fost provocat de cel puțin două persoane.
Atacul a fost revendicat de ISIS. Atentatorul ar fi un luptător al Statului Islamic, Abu Yusuf al-Beljiki, din Belgia, conform mass-media internaționale. Un al doilea suspect, care ar fi venit din Belgia, este acum căutat de polițiști.
„Cu puțin înainte de orele 21.00 (19.00 GMT), o mașină s-a oprit în dreptul unui vehicul al poliției, un bărbat a coborât din mașină, a deschis focul cu o armă automată asupra mașinii de poliție, a ucis un polițist și a încercat să fugă căutând să ia ca țintă alți polițiști”, a declarat, la postul BFM TV, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne francez, Pierre-Henry Brandet. „El a reușit să rănească alți doi și a fost împușcat de forțele de ordine”, a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că polițiștii au fost „luați intenționat ca țintă”.