BREXIT: Parlamentul britanic a aprobat alegerile anticipate
Publicat de , 19 aprilie 2017, 17:16
Parlamentul britanic a aprobat miercuri cererea premierului conservator Theresa May privind convocarea alegerilor legislative anticipate pentru data de 8 iunie, informează agențiile internaționale de presă. Pentru convocarea acestui scrutin au votat 522 dintre cei 650 de parlamentari ai Camerei Comunelor, iar numărul voturilor împotrivă au fost de numai 13.
Adresându-se parlamentului în dezbaterea premergătoare votului, premierul Theresa May a spus că dorește ca electoratul să-i acorde un mandat puternic pentru negocierea și implementarea Brexitului și a acuzat unele partide de opoziție (laburiștii și liberal-democrații) că „încearcă să zădărnicească procesul” ieșirii Marii Britanii din UE.
„Vom lupta pentru fiecare vot. Fiecare vot pentru conservatori va face și mai dificilă sarcina celor care doresc să mă împiedice să-mi fac treaba”, a subliniat Theresa May în discursul susținut în fața Camerei Comunelor, ea insistând că dorește să ceară la scrutinul din 8 iunie „un mandat pentru a realiza Brexitul și a face din el un succes”.