CONSTANȚA: Adolescentă lovită pe trecerea de pietoni. Șoferul a FUGIT de la locul accidentului
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 aprilie 2017, 09:35
Polițiștii din Constanța se află pe urmele unui șofer care aseară, în jurul orei 22:30, a lovit cu mașina pe trecerea de pietoni o adolescentă de 16 ani și nici măcar nu a oprit pentru a vedea în ce stare este fata.
S-a întâmplat pe bulevardul I.C. Brătianu, în apropierea unui hypermarket. Adolescenta spune că s-a asigurat înainte de a trece strada, însă șoferul ar fi apărut în viteză și ar fi doborât-o la pământ. Tânăra își amintește că a fost prinsă în brațe de către iubitul ei, care o însoțea. Fata a primit îngrijiri medicale, însă din fericire, nu a fost grav rănită. Ea are răni la cap, la mâini și la un șold.
Când va fi identificat, pentru fapta sa, dar și pentru fuga de la locul accidentului, șoferul responsabil se va alegere cu dosar penal.