Cod galben de ploi pentru sudul, centrul și estul țării
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 aprilie 2017, 12:29
ANM a emis o avertizare meteorologică potrivit căreia, de mâine, de la ora 18:00 și până pe 21 aprilie, la ora 10:00, județele din sudul, centrul și estul țării se află sub cod galben de precipitații însemnate cantitativ. În prima parte de intervalului, va ploua în special în sud, centru și est, iar de joi după-amiază și până vineri dimineață, aria se va restrânge către est.
Meteorologii avertizează că, în zonele afectate de codul galben cantitățile de apă vor depăși 25 de litri pe metrul pătrat.
Județele vizate de informarea meteo sunt: Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Vâlcea.