BC Athletic joacă astăzi cu Sevlar Ploiești în faza semifinală a campionatului sub 18 ani
Publicat de Claudiu Dobrescu, 14 aprilie 2017, 07:46
Sala Sporturilor găzduiește în această zi de la ora 13.00 meciul dintre Baschet Club Athletic Constanța și Sevlar Ploiești.Partida contează pentru penultima etapă, din faza semifinală a Campionatului Național pentru juniori sub 18 ani.
În situația unei victorii, baschetbaliștii constănțeni pot obține calificarea la turneul final, de pe poziția a treia a grupei.
Echipele aflate acum pe primele două locuri sunt ACS Agronomia 4 Sports București (calificată matematic) și CSU Magic Sibiu.
Antrenorul principal al formației gazde, Alexandru Olteanu este optimist înaintea meciului:
„Ne dorim să ne calificăm în fața propriilor suporteri, să nu mai avem alte emoții, nici nu mă gândesc la varianta turneului de baraj. Eu cred că vom face un meci bun și sunt aproape sigur că vom câștiga vineri. Avem un moral bun, chiar dacă venim după înfrângerea de la Sibiu. Acolo am jucat destul de bine și am pierdut la un singur punct diferență.Cred că băieții vor face față destul de bine presiunii și așteptăm un public cât mai numeros în tribunele Sălii Sporturilor”, a declarat antrenorul Alexandru Olteanu.