Andrei Filimon a anunțat la Radio Constanța care va fi viitoarea sa echipă
Publicat de Catalin Donose, 13 aprilie 2017, 10:53
Invitatul emisiunii „Bună Dimineața” la Radio Constanța a fost astăzi, antrenorul echipei naționale masculine de tenis de masă a României, Andrei Filimon.
Printre subiectele dezbătute, alături de Adelina Tocitu și Cătălin Donose, în prim-plan s-a aflat calificarea reprezentativei noastre la Campionatul European, programat în Luxemburg, în luna septembrie.
Școala constănțeană de tenis de masă, produce talente pe bandă rulantă, ultimul jucător de mare perspectivă, fiind Cristian Pletea de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța.
Tatăl lui Andrei, Viorel Filimon este antrenorul naționalei feminine a României, iar fiul său, Vladimir deși are doar doi ani, deja este prezent în sală și promite să ducă mai departe tradiția familiei.
Membru fondator și antrenor la echipa Top Star Constanța, Andrei a reușit promovarea formației în Superliga Națională.
În premieră, Andrei Filimon a anunțat, că din campionatul viitor va fi antrenor și jucător la Steaua București, echipă pentru care va evolua, după ce se va reface în urma operației de menisc.