Ascultă Radio România Constanța Live

Ajutor de la stat pentru producătorii de carne de porc

Ajutor de la stat pentru producătorii de carne de porc

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 13 aprilie 2017, 07:45

Senatul României a aprobat cu majoritate de voturi o iniţiativă legislativă potrivit căreia producătorii de carne de porc vor beneficia în perioada 2017 – 2020 de un ajutor de la stat, pentru a face faţă concurenţei externe.

Senatorul PSD Ioan Chisăliţă spune că prin iniţiativa legislativă se încurajează dezvoltarea acestui sector.

„După 1989 acest sector a fost unul dintre cele mai deficitare, şi din cauza subvenţionării foarte proaste, şi din cauza creşterii costurilor de producţie, ceea ce face ca producţia de carne de porc să fi fost mai slab competitivă. Faptul că acest sector vine în completare cu sectorul de cereale ar putea fi şi unul dintre punctele care să stopeze poate migraţia din mediul rural către mediul urban, prin sprijinirea acestor forme asociative”, afirmă senatorul Ioan Chisăliţă.

Şi liberalii au votat în favoarea proiectului care va beneficia de un buget de aproximativ 450 de milioane de euro.

Senatorul PNL Costel Şoptică a atras atenţia că în prezent românii consumă mai multă carne din import.

„În acest moment peste 60 % din carnea de porc pe care o mâncăm în România este de import. În altă ordine de idei, este un sector vitregit şi a rămas aşa probabil şi din cauza acelor mulţi ani din urmă când am avut interzis pe de o parte la exportul cărnii de porc în carcase, nemaiputând să vorbim de porcul în viu. Ce este mai important, aceste sume care nu s-ar consuma în acest an vor fi reportate”, spune parlamentarul Costel Şoptică.

Senatul este prima Cameră sesizată, iniţiativa legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 16:19

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves

Într-o conferință de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului estival de pe litoral, organizatorul festivalului Sunwaves,...

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:44

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă

Aproape 50 de angajați va avea societatea Patrimoniu Constanța Litoral SRL, cea care va administra, întreține și exploata Cazinoul și Galeria...

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:38

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică

Polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean...

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:34

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța

Din 1982, la iniţiativa UNESCO, se celebrează „Ziua Internaţională a Dansului”  și marchează naşterea coregrafului şi dansatorului...

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:24

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez

Uniunea Democrată Tătară organizează sub patronajul CNR-UNESCO proiectul cultural finanțat de Ministerul Culturii, Hîdîrlez, în perioada 2-4...

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:16

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol

Aproape 150 de mii de lei din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol! Atât solicită Primăria Municipiului Constanța...

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:06

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat

Povestea a început la sfârșitul lunii octombrie când unul din inspectorii ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării l-a...

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:59

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză

Ana Sofia Greavu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național ‘Gheorghe Lazăr’ din Sibiu a câștigat, luni, marele premiu al...

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză