FOTO/AUDIO – Evaluarea la Limba română, un succes pentru micuții de clasa a doua din CONSTANȚA
Publicat de , 11 aprilie 2017, 14:30
Emoții pentru copiii de clasa a II-a din întreaga țară. Cei mici au susținut astăzi proba de Citit la Limba română, din cadrul Evaluării Naționale. Ema, o fetiță de 8 ani de la o școală din Constanța s-a pregătit din timp pentru această zi. Exercițiile zilnice de lectură și de înțelegere a textului au ajutat-o astăzi să treacă proba cu brio. Și colega, ei Sara, iubește lectura. Este și motivul pentru care simularea i s-a părut un exercițiu plăcut, ca și cel dintr-o zi obișnuită de studiu.
Copiii ne-au spus că testarea a fost ușoară și că-i va ajuta pe viitor. Iar directorul unei școli particulare din Constanța, Nicoleta Grigoraș a declarat pentru Radio Constanța că subiectele au avut o dificultate medie.
Rezultatele individuale obţinute la Evaluarea Naţională nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Ele vor fi comunicate elevilor și părinților acestora, iar apoi analizate.
Un reportaj de Silvia Pascale