În România incidenţa cancerului colorectal a crescut de trei ori în ultimii 20 de ani
Publicat de Arantxa Catană, 10 aprilie 2017, 15:00
Cancerul colorectal este a treia cea mai frecventă formă de cancer la nivel mondial, iar în România incidenţa a crescut de trei ori în ultimii 20 de ani, ajungând pe primul loc în patologia neoplazică digestivă.
Cu cât diagnosticul este pus mai repede, cu atât tratamentul este mai eficient şi poate duce la vindecarea pacientului.
De aceea, medicii recomandă efectuarea unei colonoscopii după vârsta de 50 de ani, chiar dacă nu sunt semnalate încă simptome evidente.
„Stadiile 1-2 pot fi vindicate cu supraviețuiri fără probleme, numai că la noi vin în stadiile 3-4 cu metastaze hepatice, blocal avansate, cu metastaze peritoniale, pulmonare și așa mai departe. Orice sângerare anală trebuie investigate colonoscopic”, a declarat pentru Radio Constanța dr. Yusuf Timur Lenk.
Şi în acest caz, sistemul ar trebui să se axeze pe prevenţie, iar o asemenea investigaţie să fie accesibilă tuturor.
„În Franța, la 50 de ani, pacientul care plătește asigurări de sănătate primește o invitație la o colonoscopie. Dacă el nu se duce să își facă colonoscopia el este responsabil de cee ace se poate întâmpla în viitor pentru că nu a luat măsurile necesare. Sistemul de asigurări de sănătate trebuie făcut asupra întregii populații. Noi încă ne bazăm pe medicina curativă, de tratament al bolii deja declanșate, trebuie să ne axăm pe prevenția bolilor, pe depistarea lor precoce și pe tratamentul lor în timp optim”, a mai declarat dr. Yusuf Timur Lenk pentru Radio Constanța.