Bilanţul zilei la Poliţia Tulcea: şoferi băuţi, copii răniţi şi maşini furate
Publicat de Bogdan Comșa, 20 noiembrie 2014, 18:24
Dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice
La data de 19 noiembrie 2014 ora 18.20 polițiștii l-au identificat în trafic pe P. Simion în vârstă de 45 de ani din județul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310 în localitatea Horia. În urma testării cu aparatul alcoolscop a rezultat o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i s-au recoltat probe de sânge, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal.
Accident rutier ușor
În ziua de 19.11.2014, ora 14.31, E. Razvan de 35 de ani din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism marca Audi A3, pe strada Podgoriilor din municipiul Tulcea, a acroșat o minoră în vârstă de 9 ani, care se afla în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a minorei, nefiind necesară internarea acesteia în spital.
Din primele investigații efectuate de polițiști a reieșit că E. Răzvan poseda permis de conducere corespunzător categoriei și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Rănit în urma conducerii unui moped fără permis
La data de 19.11.2014 ora 18.08, F. Vasile de 40 de ani din județul Tulcea a condus un moped marca Peugeot în localitatea Plopu, s-a dezechilibrat și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că cel în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, acestuia fiindu-i recoltate probe de sange.
Cercetările continuă.
Autoturism furat, găsit de polițiști
La data de 19 noiembrie a.c., V. Valeriu de 38 de ani din Tulcea, a sesizat faptul că în ziua de 17.11.2014, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul marca Kia Rio, care se afla parcat pe strada Progresului din municipiu.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, la scurt timp de la sesizare, a fost identificat suspectul de comiterea furtului în persoana lui N. Flavius în vârstă de 32 de ani din municipiul Constanta.
În urma investigațiilor efectuate polițiștii au recuperat autoturismul, pe care l-au înapoiat persoanei vătămate.
În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.