Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Atelier Doctoral de Științele Comunicării

CONSTANȚA: Atelier Doctoral de Științele Comunicării

Publicat de , 8 aprilie 2017, 13:40

În sala Umberto Eco din campusul Universității Ovidius din Constanta a avut loc, recent, al doilea Atelier Doctoral, eveniment organizat de Școala Doctorală de Științele Comunicării din cadrul Universității București, în colaborare cu specializarea Jurnalism a Facultății de Litere din Universitatea Ovidius din Constanța.

Primul atelier doctoral la care au participat cadre didactice si studenti ai specializarii a avut loc în luna noiembrie la București, la sediul Școlii Doctorale.

Ne face mare plăcere să dezvoltăm acest atelier la Universitatea Ovidius din Constanța. E foarte frumoasă această întâmplare în care două spații universiare se întâlnesc. Atelierele doctorale sunt utile, în primul rând pentru că fac parte din activitatea școlilor internaționale, în toate universitățile din Europa sau din Statele Unite existând astfel de programe. În al doilea rând, pentru că ne-am dat seama că doctoranzii nu au foarte multe ocazii să poată să-și prezinte teza. Mai ales ocazii deliberative. Pentru noi, atelierul doctoral este un spațiu deliberativ și încercăm ca, în felul aceasta, doctoranzii și tinerii cercetători să socializeze în cadrul unei dezbateri academice în care sunt acceptate punctele de vedere critice. Noi îl ținem de doi ani la Universitatea București și se bucură de mare succes, iar doctoranzii vin cu plăcere pentru că îi ajută foarte mult, a declarat prof. univ. dr. Camelia Beciu, directorul Școlii Doctorale în Științele Comunicării din cadrul Universității București.

Aceasta a mai spus că atelierele doctorale sunt o resursă și pentru tinerii cercetători, pentru că și aceștia au ocazia să-și prezinte lucrările. Totodată, există premisele pentru ca aceste întâlniri să fie dezvoltate.

Prof. univ. dr. Mihai Coman, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București și Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius a afirmat că, încet—încet, se pun bazele înființării unei școli doctorale în domeniul Științelor Comunicării la Constanta. Tinerii vin și-și prezintă rezultatele cercetărilor, iar noi sperăm să reușim să stimulăm mai multe schimburi. Vrem să facem o sesiune științifică studențească în comun. Avem aplicația finanțată de Ministerul Educației. Vrem să facem o tabără jurnalistică împreună și în felul acesta cele două comunități academice să fie mai aproapiate, să comunice și să putem avea și alte forme pe viitor, de ce nu chiar o școală doctorală în domeniu Științelor Comunicării. Încet-încet îi punem bazele, a afirmat profesorul.

Prof. univ. dr. Ana-Maria Munteanu a spus că o specializare în Științele Comunicării poate aduce diferența specifică comunicării strategice, adică a unei decodificări bazata pe tehnici specializate, a fenomenelor cu care ne confruntăm. Noi am beneficiat de suportul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării încă de la fondarea acestei specializări în cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius. De atunci standardele au fost extrem de înalte. Noi am încercat să ne aliniem. Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării este un centru integrat într-o rețea europeană și internațională, cu o cercetare care dă tonul în științele comunicării. Între timp, toată lumea își asumă comunicarea ca o dimensiune a realității. Dar cred că o specializare în științele comunicarii poate aduce diferența specifică comunicării strategice, tehnici prin care decodificăm mai clar procesele complexe din zona noastră.

În cadrul întâlnirii au susținut prezentări Diana Coman – Elemente de branding în Biserica Ortodoxă Română și Gheorghe Anghel – Construcția identitară în zona fostelor scaune secuiești.

La Atelierul Doctoral au mai participat conf. univ. dr. Raluca Radu – prodecan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Unversitatea București, dar și alte cadre didactice doctoranzi și studenți. De la Universitatea Ovidius au fost prezenți prof. univ. dr. Cristina Tamaș, decanul Facultății de Litere, conf. univ. dr. Florentina Nicolae, prodecan al Facultății de Litere, conf. univ. dr. Mioara Codleanu, director al Departamentului de Limbi și Literaturi Moderne și Științele Comunicării, dar și alte cadre didactice și stundeți din cadrul facultăților de Litere, Teologie, Istorie și Științe Politice.

CONSTANȚA: Matematicianul cu renume mondial prof. univ. dr. Alexandru Dimca susține o conferință la Universitatea Ovidius
Educație duminică, 17 noiembrie 2024, 15:21

CONSTANȚA: Matematicianul cu renume mondial prof. univ. dr. Alexandru Dimca susține o conferință la Universitatea Ovidius

Prof. univ. dr. Alexandru Dimca, la origini constănțean, în prezent profesor la Universitatea Bordeaux din Franța, Doctor Honoris Causa al...

CONSTANȚA: Matematicianul cu renume mondial prof. univ. dr. Alexandru Dimca susține o conferință la Universitatea Ovidius
bani bancnote 100 lei radio romania
Educație miercuri, 13 noiembrie 2024, 11:27

Prima plată a burselor școlare din acest an se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Aproape 1,3 milioane de elevi vor beneficia de burse şcolare în acest an, fie pe baza performanţelor academice, fie în funcţie de veniturile...

Prima plată a burselor școlare din acest an se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie
Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației
Educație marți, 12 noiembrie 2024, 11:15

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației. Ultima...

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației
CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat
Educație luni, 11 noiembrie 2024, 15:53

CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat

Roxana Mitan, directorul Palatului Copiilor din Constanța, a demisionat. Decizia sa vine după informațiile apărute privind blocarea conturilor...

CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat
Educație luni, 11 noiembrie 2024, 14:04

AUDIO | Copiii constănțeni, fascinați de meșteșugurile tradiționale românești

Muzeul de Artă Populară a devenit locul de întâlnire pentru toți copiii din Constanța care vor să învețe meșteșuguri aproape uitate din...

AUDIO | Copiii constănțeni, fascinați de meșteșugurile tradiționale românești
Educație joi, 7 noiembrie 2024, 08:42

Elevi din CONSTANȚA pe podiumul concursului internaţional RoboChallenge

România a înregistrat un rezultat remarcabil, câştigând 25 de medalii, la concursul internaţional RoboChallenge ajuns la ediţia a XV-a, dintre...

Elevi din CONSTANȚA pe podiumul concursului internaţional RoboChallenge
Educație miercuri, 6 noiembrie 2024, 13:52

CONSTANȚA: Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol

Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol. Declarația a fost făcută pentru Radio Constanța de directorul Palatului...

CONSTANȚA: Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol
Educație luni, 4 noiembrie 2024, 09:48

Elevii s-au întors la cursuri luni; a început al doilea modul al acestui an şcolar

Elevii au început, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cel...

Elevii s-au întors la cursuri luni; a început al doilea modul al acestui an şcolar