Victorie importantă în deplasare pentru Axiopolis Cernavodă
Publicat de Catalin Donose, 31 martie 2017, 16:59
În cadrul etapei a 18-a din Liga a III-a de fotbal, astăzi, Axiopolis Cernavodă a reușit o victorie importantă în deplasare.
Formația antrenată de Ionel Melenco a învins în deplasare pe Astra II, formația secundă a campionilor cu 2-1 (0-0).
Golurile dobrogenilor au fost înscrise de Daniel Dogaru în minutul 50 și Nicolae Moise în minutul 52, iar golul de onoare al gazdelor a fost marcat de Valentin Gheorghe în minutul 82.
Sâmbătă, de la ora 17, pe Stadionul Orășenesc din Ovidiu, FC Viitorul II va avea ca adversară pe CSM Oltenița, iar Delta Dobrogea Tulcea va juca în deplasare cu formația ilfoveană, Viitorul Domnești, a treia clasată.