Oficial german: CE trebuie să ancheteze blocarea votului în diaspora
Publicat de Bogdan Comșa, 19 noiembrie 2014, 23:54
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, consideră că CE trebuie să insiste în vederea unei investigaţii privind votul din diaspora la prezidenţialele din România, apreciind că au fost încălcate drepturile cetăţenilor europeni, informează Mediafax.
„Împiedicarea dreptului de vot reprezintă, în opinia mea, o fraudare a alegerilor, deoarece este manipulată voinţa poporului. O manipulare atât de masivă a votului ca duminică nu s-a mai întâmplat până acum în niciun stat membru al UE”, precizează, într-un comunicat, Gunther Krichbaum, care consideră că în urma evenimentelor din 16 noiembrie premierul Victor Ponta şi-a pierdut orice autoritate de a mai exercita o funcţie guvernamentală.
Cozile lungi de la ambasade şi consulate nu au fost un accident, ci „rezultatul unei decizii deliberate, prin care a fost împiedicat votul românilor din străinătate”, a precizat Krichbaum, subliniind că strategii PSD ştiau foarte bine că Victor Ponta nu are nicio şansă să fie ales de românii din diaspora.
Pe de altă parte, Krichbaum susţine că aceste cozi sunt şi un semn al schimbării. „Eu însumi am vorbit cu mulţi tineri români la Ambasada din Londra şi la Consulatul din Stuttgart. Aceşti tineri au cunoscut Europa, valorile sale şi oportunităţile (oferite de Europa) şi doresc ca aceste valori să existe şi în ţara lor. Ei au votat pentru statul de drept, pentru democraţie, egalitate în faţa legii şi împotriva corupţiei, nepotismului şi minciunilor politice”, a spus politicianul german.
Krichbaum a declarat că incidentele de duminică ar putea fi discutate şi în Bundestag şi ar trebui să fie abordate şi la nivel european.
„Comisia Europeană trebuie să insiste în vederea unei investigaţii amănunţite a evenimentelor. Această sabotare a votului a fost o încălcare categorică a drepturilor cetăţenilor europeni. Asta nu trebuie să rămână fără consecinţe”, a punctat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.