MAMAIA: Astăzi ia startul Maratonul Nisipului! Urmărește LIVE competiția!
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 26 martie 2017, 07:28 / actualizat: 26 martie 2017, 8:37
Astăzi se dă startul în cel mai aşteptat eveniment sportiv al primăverii de pe litoral.
Peste 1.200 de sportivi profesionişti şi amatori se vor alinia, la ora 10, la startul Maratonului Nisipului, în staţiunea Mamaia.
Sunt de 10 ori mai mulţi faţă de prima ediţie a evenimentului, care a avut loc în urmă cu 4 ani, a declarat preşedintele Asociaţiei Sportive Sana Sport, Daniel Antonaru, la Radio Constanţa, co-organizator al evenimentului: „Practic întreaga competiție este împărțită în două evenimente: evenimentul competitiv, unde avem trei probe, cursa de 10 kilometri, cursa de semimaraton – 21 de kilometri și proba regină, maratonul – 42 de kilometri și 195 de metri. De asemenea, în partea cealaltă avem cursa Family Run, o cursă distractivă prin care promovăm alergarea ca sport de masă, ca sport de familie. La această cursă startul va fi la ora 12:00, iar la primele, start comun, la ora 10:00“.
Cursa Family Run este, totodată, o mişcare socială cu un mesaj puternic pentru scăderea ratei mortalităţii infantile.
Banii adunaţi din înscrieri vor ajunge la Asociaţia Dăruieste Aripi din Constanta, care deruleaza un program de reconstructie a sectiei de nou-nascuti din spitalul judeţean.
Alina Vasea, fondatorul asociaţiei:
„Copiii Constanței care își doresc să ajute alți copii care se nasc prematur și cu probleme de sănătate au ocazia acum să participe la acest eveniment, cursa Family Run, în care donația recomandată este de 20 de lei de persoană, iar toți banii, 100%, cei de la Asociația Sanasport îi direcționează către proiectul nostru pe care îl desfășurăm în parteneriat cu Asociația Inima Copiilor în cadrul Spitalului Județean Constanța și anume reconstrucția Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți și compartimentul de prematuri“.
În acest momenţ proiectul se află în stadiul demarării autorizaţiei de construcţie, după care se va trece la demolarea efectivă a vechii secţii de neonatologie de la etajul 8 al Spitalului Judeţean Constanţa.
La cursa Family Run se pot înscrie echipe formate din cel puţin doi membri, un adult şi un copil, iar vârsta minimă coboară sub un an.
Cel mai mic participant este un bebeluş de numai o lună.
Întreaga desfășurare a competiției poate fi urmărită în direct, în timp real, accesând link-ul https://livestream.com/Romania-Live-Events/MaratonulNisipului2017