Ascultă Radio România Constanța Live

Viitorul Uniunii Europene, discutat la Roma

Viitorul Uniunii Europene, discutat la Roma

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 25 martie 2017, 10:29

Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene sunt reuniţi, la Roma, pentru a aniversa 60 de ani de la începutul construcţiei europene, prilej cu care vor semna şi un document cu privire la viitorul forului comunitar, transmite Radio România Actualități.

Reporter: Peste câteva ore în capitala italiană va fi semnată declaraţia de la Roma, un document în care se va sublinia că Europa este viitorul nostru comun.

Liderii europeni sunt reuniţi într-un cadru informal, la 60 de ani de la semnarea tot în Campidoglio Palazzo dei Conservatori de pe Colina Palatină a tratatului care a stat la baza uniunii de astăzi.

Marele absent, atunci şi acum, Marea Britanie, care a decis după 43 de ani de apartenenţă la blocul comunitar, să îl părăsească, o situaţie inedită din toate punctele de vedere, inclusiv economic. Britanicii vor trebui să returneze peste 50 de miliarde de euro.

Cei 27 vor fi acompaniaţi de liderii de la Bruxelles, preşedinţii Comisiei, ai Parlamentului şi respectiv Consiliului European.

Summitul de acum din cetatea eternă va marca practic debutul procesului care va conduce la redefinirea Uniunii, ideea centrală fiind aceea de unitate europeană.

Mamaia - foto - Adi Bancila
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:53

AUDIO | De 1 Mai, la Mamaia, cele mai multe hoteluri și terase vor fi deschise

Mai sunt câteva zile până la debutul oficial al sezonului estival. La Mamaia, cele mai multe hoteluri și terase vor fi deschise, iar...

AUDIO | De 1 Mai, la Mamaia, cele mai multe hoteluri și terase vor fi deschise
TULCEA: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:18

TULCEA: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării

Unii operatorii turistici din Delta Dunării sunt pesimiști în ceea ce privește sezonul estival din acest an și speră în revenirea...

TULCEA: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării
AUDIO | Cum decurge o tentativă de escrocherie la telefon
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:15

AUDIO | Cum decurge o tentativă de escrocherie la telefon

Peste un trilion de euro (adică un miliard de miliarde de euro) au obținut, anul trecut, infractorii cibernetici, prin diverse metode de...

AUDIO | Cum decurge o tentativă de escrocherie la telefon
Universitatea Ovidius din Constanța lansează PILDAS, proiectul de antreprenoriat studenţesc clasat pe primul loc în competiţia naţională FDI 2025
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:00

Universitatea Ovidius din Constanța lansează PILDAS, proiectul de antreprenoriat studenţesc clasat pe primul loc în competiţia naţională FDI 2025

Societatea Antreprenorială Studenţească Ovidius Innovation Center (OIC-SAS) a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, marţi,...

Universitatea Ovidius din Constanța lansează PILDAS, proiectul de antreprenoriat studenţesc clasat pe primul loc în competiţia naţională FDI 2025
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:52

AUDIO | Sectorul construcțiilor este ofertant pentru a implementa soluții digitale

Digitalizarea în domeniul construcțiilor, unul recunoscut ca fiind preponderent al muncii fizice și al dinamicii utilajelor, pare mai greu...

AUDIO | Sectorul construcțiilor este ofertant pentru a implementa soluții digitale
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:41

„Scul de borangic”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Borangicul este fibra produsă de viermii de mătase, folosită în industria casnică textilă țărănească. Singurele piese țesute exclusiv din...

„Scul de borangic”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:31

AUDIO | Drepturile angajaților și eficiența ITM-urilor

Pe lângă sindicate, drepturile angajaților din România sunt apărate de inspectoratele teritoriale de muncă și, în cazurile cele mai grave, de...

AUDIO | Drepturile angajaților și eficiența ITM-urilor
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:23

Mai multe linii CT BUS înregistrează întârzieri

Se înregistrează întârzieri pe traseele mai multor linii de autobuz ale CT BUS. Din cauza aglomerației provocată de manifestările dedicate...

Mai multe linii CT BUS înregistrează întârzieri