UPDATE. Accident rutier la intrare în Costinești
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 25 martie 2017, 08:38
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, care a avut loc în această dimineață, pe DN 39, la intrare în stațiunea Costinești.
La fața locului s-au deplasat polițiștii de la Serviciul Rutier, dar și un echipaj de la Ambulanță.
UPDATE
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, în urma accidentului produs, în această dimineață, în jurul orei 9:30, pe DN 39, în dreptul stațiunii Costinești.
În accident au fost implicate o mașină de teren și un autoturism Dacia Logan break. Din primele estimări făcute la fața locului, s-ar părea că șoferul jeep-ului a izbit violent, din spate, Loganul, care a fost proiect de forța impactului în afara părții carosabile.
Polițiștii efectuează măsurători la locul accidentului pentru a stabili cu certitudine cine se face vinovat de cele întâmplate. De asemenea, oamenii legii vor deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.