Doi români răniţi în atentatele de la LONDRA
Publicat de , 22 martie 2017, 19:47
În urma demersurilor de urgență întreprinse de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pe lângă autoritățile locale, cu privire la identificarea cetățeniei victimelor, Ministerul Afacerilor Externe transmite următoarele:
Din cele mai recente informații obținute de la autoritățile locale, au fost identificate două persoane de cetățenie română care au fost rănite. Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenţei medicale, transmite Biroul de presă al MAE.
Precizăm faptul că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord +44 20 76027328; +44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează în continuare evoluţia situaţiei, menţine legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.
Ministerul Afacerilor Externe exprimă profundul regret și condoleanțe pentru pierderea de vieți omenești în urma atacului care a avut loc astăzi, 22 martie, la Londra. În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe exprimă întreaga solidaritate cu poporul britanic, se mai arată în comunicatul de presă al MAE.
V-ar putea interesa şi Video/Audio – TEROARE la Londra! ATENTAT lângă Parlamentul britanic