Englezii ne arbitrează cu Danemarca
Publicat de Catalin Donose, 21 martie 2017, 06:39
Meciul din preliminariile Campionatului Mondial 2018 cu Danemarca programat duminică, 26 martie, la Cluj-Napoca, va fi arbitrat de englezul Martin Atkinson.
”Centralul” Martin Atkinson, 45 de ani, va fi ajutat la cele două tușe de asistenții Stephen Child și Stuart Burt și de al patrulea oficial Anthony Taylor, cel care a condus meciul România – Muntenegru din debutul preliminariilor.
Arbitru FIFA din 2006, Martin Atkinson are în palmares prezența la Campionatul European 2016 și o finală de Europa League, în 2015.