CONSTANȚA: Atelier dedicat Ţăranilor Dobrogeni organizat la Universitatea Ovidius
Publicat de Arantxa Catană, 17 martie 2017, 18:55
Producătorii agricoli dobrogeni pot afla mai multe despre atestarea produselor tradiţionale, finanţarea în agricultură şi despre cum se pot asocia.
Toate aceste informaţii vor fi prezentate în cadrul unui atelier dedicat Ţăranilor Dobrogeni, care are loc sâmbătă, de la ora 10.00, la Universitatea Ovidius.
Reprezentanţii Asociaţiei Ţăranii Dobrogeni vor atrage atenţia asupra serviciilor şi produselor tradiţionale, care, printr-o bună promovare şi distribuţie, pot pătrunde pe pieţele de desfacere.
Atelierul de sâmbătă îşi propune să reunească din nou, producătorii de pe platforma online Ţăranii Dobrogeni, ce însumează peste 50.000 membri, atât producători cât şi cumpărători.