Un alt medic infectat cu Ebola a murit
Publicat de Adina Sîrbu, 19 noiembrie 2014, 09:10
Un medic infectat cu Ebola în Sierra Leone a murit la un spital din Nebraska, unde era tratat după ce a sosit din Africa de Vest.
Martin Salia, 44 de ani, a fost al treilea pacient infectat cu Ebola tratat la spitalul din Nebraska şi al zecelea caz cunoscut de Ebola în SUA.
Ebola a ucis până în prezent cel puţin 5.177 de persoane, majoritatea în Sierra Leone, Liberia şi Guineea, potrivit OMS.
Organizaţia a anunţat două iniţiative menite să ducă cât mai repede posibil în teren truse de analiză şi diagnoză pentru infecţia cu virusul letal Ebola.
OMS a precizat că organizaţia va colabora cu fabricile de profil pentru proiectarea şi realizarea unor truse de analize şi diagnoză, astfel încât să fie uşor de folosit şi să producă rezultate în mai puţin de o jumătate de oră.
De asemenea, OMS va introduce o metodă de evaluare rapidă a noilor proceduri de analiză pentru a o determina pe cea mai bună, informează corespondenţii BBC.
Între timp, vedetele continuă să se implice în campanii pentru stoparea epidemiei.
Angelina Jolie Ambasador al Bunăvoinţei pentru ONU,a cerut marţi ca omenirea să facă mai mult pentru a controla focarul de Ebola din Africa de Vest.
De asemenea, 30 de vedete ale muzicii rock şi pop britanice s-au întâlnit la Londra la sfârşitul săptămânii trecute pentru a înregistra o piesă destinată strângerii de fonduri împotriva virusului Ebola.
Bono, Chris Martin, Harry Stiles de la One Direction şi Robert Plant s-au numărat printre cei care au răspuns la apelul lui Bob Geldof, cântăreţul care a făcut să renască ‘Band Aid’ la 30 de ani de când l-a creat pentru a lupta împotriva foametei din Etiopia.
Cântăreţii au înregistrat împreună a patra versiune a piesei ‘Do They Know It’s Christmas?’, scrisă în 1984 de Bob Geldof.
Totodată, vedete ale fotbalului, precum Cristiano Ronaldo, Neymar, Didier Drogba sau Philipp Lahm, participă la o ‘campanie sanitară mondială’ pentru a ‘sensibiliza opinia publică privind lupta contra virusului Ebola’.
Campania multimedia ’11 contra Ebola’ are ca scop transmiterea a ‘unsprezece mesaje simple alese de medici şi de experţi în sănătate’, prin intermediul unor clipuri video, înregistrări audio, panouri sau afişe.