CONSTANȚA: Doi elevi au fost eliminați de la simularea examenului de bacalaureat
Publicat de Arantxa Catană, 13 martie 2017, 14:13
Luni elevii de din clasele a VIII-a, a XI-a și a XII-a au susținut simulările la examenele de Evaluare Națională, respectiv Bacalaureat.
La nivelul județului Constanța, 5.940 de elevi sunt înscriși în clasa a VIII-a, 4.819 elevi, în clasa a XI-a și 4.832, în clasa a XII-a.
Doi elevi de clasa a XII-a din Constanța nu au ținut cont de reguli și au fost prinși că în timpul examenului aveau asupra lor telefoanele mobile, astfel profesorii supraveghetori au luat decizia de a-i elimina pe tineri din examen.
Cei doi liceeni învață la Liceul Teoretic „George Calinescu”, respectiv la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”.