Victorie cu punct bonus pentru stejari în fața Belgiei
Publicat de Catalin Donose, 11 martie 2017, 18:40
Reprezentativa de rugby a României a învins, sâmbătă, echipa Belgiei cu 33-17 (14-0), într-un meci care a avut loc pe stadionul ”King Baudouin” din Bruxelles, contând pentru etapa a 4-a din Rugby Europe Championship.
”Stejarii”, care au obținut și punctul bonus ofensiv, au punctat prin eseurile lui Jack Cobden (‘9, ’20), Johann van Herdeen (’45), Alex Gordaș (’71) și Florin Vlaicu (’77), primele patru încercări fiind transformate de Vlaicu.
Gazdele au reușit două eseuri, prin Charles Reynaert (’41) și Jean-Baptiste De Clercq (’54), transformate de Kevin Williams și concretizarea unei lovituri de pedeapsă prin același Williams.
Partida a fost una dominată de tricolori, care și-au surprins adversarul cu un joc bun pe treisferturi și cu o înaintare care a știut să forțeze în momentele decisive.
În meciul de la Bruxelles, Vlaicu a bifat prezența cu numărul 100 în naționala României.
În ultima etapă din ediția 2017 a REC, ”Stejarii” vor înfrunta, săptămâna viitoare, la București, puternica reprezentativă a Georgiei.
În primele trei meciuri din acest an din Rugby Europe Championship, România a pierdut în deplasare în fața Germaniei, scor 38-41, a învins Spania, pe teren propriu, scor 13-3 și s-a impus în fața Rusiei, în deplasare, scor 30-10.