BOTOȘANI: Ambulanță implicată într-un accident rutier soldat cu răniți
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 martie 2017, 10:35
Un accident soldat cu rănirea a două persoane a avut loc, miercuri dimineață, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași, în urma ciocnirii între o ambulanță și un autoturism.
Șoferul unui autoturismul, care se îndrepta spre Botoșani, a derapat după ce a călcat brusc pedala de frână, intrând pe contrasens și lovind autospeciala Serviciului Județean de Ambulanță, care circula regulamentar din sens opus.
În urma accidentului, atât șoferul ambulanței, cât și cel care este vinovat de producerea accidentului au fost răniți, fiind transportați la spital.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de ambulanță, de pompieri și de poliție.
Accidentul a fost surprins cu aparatul radar instalat pe una dintre mașinile Poliției Rutiere, care acționa în zonă. Se pare că șoferul autoturismului a reacționat la vederea radarului, frânând brusc.
Foto – arhivă