MAMAIA: Primăria începe curățarea falezei din stațiune
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 martie 2017, 09:04
Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Gospodărire Comunală, se alătură acțiunii de ecologizare a suprafețelor de plajă administrate de Administrația Bazinală de Apă – Dobrogea Litoral și contribuie cu beneficiarii Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat la realizarea lucrărilor de îndepărtare a nisipului adus de vânt pe promenadă, în zonele publice și pe căile de acces situate în stațiunea Mamaia.
În vederea pregătirii sezonului estival, Direcția Gospodărire Comunală, Serviciul Administrare Spații Verzi derulează concomitent în luna martie lucrări de întreținere curentă a spațiilor verzi, precum și lucrări de toaletare sau lucrări de eliminare a arborilor maturi amplasați pe domeniul public în peluze, în perimetrul aleilor de acces și parcărilor publice.
Direcția Gospodărire Comunală, prin intermediul Serviciului Igienă Publică, realizează conform contractului privind serviciul public de salubrizare următoarele activități: precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor menajere, măturatul, stropitul și întreținerea curățeniei căilor publice, colectarea, transportul deșeurilor voluminoase provenite de la operatorii economici neasimilabile celor menajere (mobilier, electronice, etc.), precum și colectarea și transportul la rampa de neutralizare autorizată a deșeurilor rezultate din activități de construcții și demolări.
Primăria face apel la persoanele fizice și juridice să colecteze separat pe tipuri de materiale deșeurile reciclabile rezultate din activitățile pe care le desfășoară în recipiente diferite inscripționate corespunzător și să asigure curățenia incintelor proprii, precum și a zonelor cuprinse între imobil și domeniul public (până la limita de proprietate).