Mijloace de transport în comun nesigure pentru constănțeni
Publicat de Arantxa Catană, 4 martie 2017, 19:36
Siguranţa constănţenilor care folosesc mijloacele de transport în comun este pusă la grea încercare în fiecare zi.
De multe ori, călătorii sunt transportaţi în picioare şi înghesuiţi, atât în autobuzele RATC cât şi în cele ale operatorilor privaţi.
„Vom avea un efort substanțial, în care vom fi sprijiniți de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, de a transforma Regia într-o societate sănătoasă. Acest lucru ține atât de Consiliul Local, Executiv, dar cred că cel mai mult ține de regie”, a declarat primarul Decebal Făgădău.
Remus Totolos, directorul comercial al unui operator privat din Constanţa susţine că vina aglomeraţiei din maxi taxi este de fapt a călătorilor.
„Este o problemă generală, ține și de educația călătorului și de orele de vârf. În orele de vârf șoferul nu poate efectiv să refuze călătorii pentru că aceștia uneori fac și scandal, ei trebuie să ajungă la muncă. Noi am suplimentat numărul de mașini în orele de vârf. Suntem în negocieri acum cu o firmă pentru a achiziționa mașini noi. Noi ne dorim și mașini care să aibă locuri în picioare”, a precizat Remus Totolos, directorul comercial al unui operator privat din Constanţa.
Operatorii privaţi speră ca de anul viitor serviciul de maxi taxi să fie unul modern cu rute adaptate călătorilor.