TULCEA: Inspector ecolog, găsit în incompatibilitate de ANI
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 martie 2017, 10:22
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a opt funcționari publici, printre care și a unui inspector ecolog tulcean.
Astfel, Georgeta Ivanov, inspector ecolog la Serviciul Comisariat Regional Tulcea-Chilia din cadrul Direcției Comisariatului de Control Integrat Delta Dunării – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 august 2012 – 30 octombrie 2015, întrucât a deținut simultan funcția publică de inspector ecolog în cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și funcția de ghid turistic, angajat cu contract individual de muncă la S.C. Karpaten Turism S.R.L., încălcând astfel dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Potrivit articolul, „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice.
Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”.