FOTO/Cadou de 8 MARTIE: Machiaj gratuit pentru femei bolnave de cancer
Publicat de , 28 februarie 2017, 11:41
Suferința fizică nu ar trebui să știrbescă dorința unei femei de a fi mereu frumoasă. Este motivul pentru care o tânără din Constanța, Iulia Jiva oferă gratuit, de 8 Martie, ședințe de machiaj pentru femeile care suferă de cancer. De asemenea, tot cu ajutorul Iuliei, pacientele care trec printr-un tratament cu citostatice pot beneficia de reduceri la peruci sau la turbane.
Fără ca suferința fizică să-i fi răpit din frumusețe, Olimpia Mefa din Constanța se privește cu încredere în oglindă. Anii ei de chin au trecut mai ușor alături de prieteni adevărați, precum Iulia Jiva. Cu ajutorul ei, Olimpia spune că a putut redescoperi speranța.
În urmă cu câțiva ani, Iulia și-a deschis un magazin de peruci pentru persoanele bolnave de cancer din Constanța. De atunci încearcă să le fie aproape. Cu o vorbă bună, cu o perucă potrivită, sau cu sfaturi de machiaj. De Ziua Internațională a Femeii, Iulia le-a pregătit doamnelor o petrecere în care frumusețea și bună dispoziția vor fi ingredientele de bază.
Un reportaj de Silvia Pascale