Ascultă Radio România Constanța Live

Fost director al ABADL, inculpat de procurorii DNA pentru presupusă luare de mită

Fost director al ABADL, inculpat de procurorii DNA pentru presupusă luare de mită

Publicat de , 28 februarie 2017, 10:14

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpatul MITREA MARIAN, la data faptelor director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al DNA.

În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie – aprilie 2010, inculpatul Mitrea Marian, în calitate de director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, a pretins de la reprezentanţii unei societăți comerciale un procent de 8% din sumele pe care respectiva societate urma să le încaseze de la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, din cele trei contracte de execuţie lucrări aflate în curs de derulare. Banii au fost pretinși de inculpat pentru a nu le crea probleme în derularea contractelor şi pentru efectuarea la timp a plăţilor. Valoarea cumulată a celor trei contracte încheiate de societatea respectivă cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral a fost în valoare totală de 90.415.021 lei fără TVA. Pentru a disimula banii reprezentând obiectul mitei, în perioada aprilie – mai 2010, reprezentații societății beneficiare a contractului au virat unei alte firme suma de 421.141 lei în 6 tranşe, ca urmare a înțelegerii prealabile dintre inculpatul Mitrea Marian și administratorul firmei. Ulterior, până la sfârşitul anului 2010 și după plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, inculpatul Mitrea Marian a primit efectiv de la administratorul firmei suma de 240.000 lei în mai multe tranşe. În perioada iunie 2010 – ianuarie 2012, în aceeași modalitate și în derularea acelorași trei contracte, inculpatul Mitrea Marian a primit de la reprezentanții societății comerciale beneficiare a contractului, prin intermediul unei alte firme, suma de 135.000 lei în mai multe tranșe.

Inculpatului Mitrea Marian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, mai arată sursa citată.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

CONSTANȚA: Femeie rănită grav, după ce a fost lovită de o mașină
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 13:33

CONSTANȚA: Femeie rănită grav, după ce a fost lovită de o mașină

Astăzi, în municipiul Constanța, în zona Galeriilor Soveja, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un pieton. Potrivit dr....

CONSTANȚA: Femeie rănită grav, după ce a fost lovită de o mașină
Călin Georgescu, blocat pe unul dintre conturile de pe TikTok
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 12:44

Călin Georgescu, blocat pe unul dintre conturile de pe TikTok

Candidatul intrat în turul doi la alegerile prezidențiale din România, independentul Călin Georgescu, a fost blocat pe unul dintre zecile de...

Călin Georgescu, blocat pe unul dintre conturile de pe TikTok
Prezidențiale 2024 | Anularea alegerilor din primul tur, cerută la CCR
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:57

Prezidențiale 2024 | Anularea alegerilor din primul tur, cerută la CCR

Doi candidați la alegerile prezidențiale, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, au cerut la Curtea Constituțională a României...

Prezidențiale 2024 | Anularea alegerilor din primul tur, cerută la CCR
TULCEA: Se deschide patinoarul din Parcul Ciuperca
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:46

TULCEA: Se deschide patinoarul din Parcul Ciuperca

Tulcenii se pregătesc să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă odată cu deschiderea patinoarului municipal din Parcul Ciuperca....

TULCEA: Se deschide patinoarul din Parcul Ciuperca
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:36

Constănțean condamnat la închisoare cu executare, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un autoturism, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român pe...

Constănțean condamnat la închisoare cu executare, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:03

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor

Echipele Liverpool, Inter Milano, FC Barcelona și Atalanta sunt primele patru calificate în primăvara UEFA Champions League (optimile de...

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:01

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări

Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, astăzi, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea...

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 10:30

Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, va ataca la TAS decizia Comisiei de apel a UEFA în cazul incidentelor de la meciul cu...

Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România