HC Dobrogea Sud Constanța își dorește un succes la Călărași
Publicat de Catalin Donose, 16 februarie 2017, 07:16
Etapa a 19-a din Liga Națională de handbal masculin, programează astăzi un meci interesant, Handbal Club Dobrogea Sud Constanța, urmând să întâlnească în deplasare pe Dunărea Călărași.
Partida va începe la ora 16,45 și va transmisă în direct la Digi Sport 4 și Dolce Sport 3.
HC Dobrogea Sud este pe locul al doilea cu 37 de puncte, iar formația gazdă, ocupă poziția a 9-a cu 20 de puncte.
La constănțeni va debuta astăzi, Mihai Rohozneanu, venit de la HC Adrian Petrea Reșița, echipă care s-a desființat.