Stejarii joacă sâmbătă la București cu echipa Spaniei
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 februarie 2017, 07:28
Naţionala de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 februarie, cel de-al doilea meci din cadrul Rugby Europe Championship, împotriva echipei Spaniei.
Partida va avea loc pe stadionul „Arcul de Triumf” din Bucureşti. Iniţial, partida a fost programată la Iaşi, însă din pricina condiţiilor meteo nefavorabile, s-a decis ca acest meci să fie organizat în Capitală. Meciul va fi transmis, în direct, de la ora 13.00, pe Dolce Sport.
„Stejarii” au debutat cu stângul în competiţie, după ce au fost învinşi, sâmbăta trecută, în deplasare, scor 38-41, de Germania şi au neapărată de victorie pentru a spera la calificarea la Cupa Mondială 2019, din Japonia.
România are următoartele variante pentru a se califica: să ocupe primul loc în Rugby Europe Championship și să își asigure participarea după Georgia (echipă calificată deja la Cupa Mondială) sau se clasează pe locul secund şi să câștige meciul de baraj, împotriva ocupantei locului trei în Pacific Tri-Nation (Fiji, Samoa şi Tonga).