Ascultă Radio România Constanța Live

ANAF: Lipsa investițiilor ar putea bloca activitatea Fiscului. Banii alocați în acest an, insuficienți

ANAF: Lipsa investițiilor ar putea bloca activitatea Fiscului. Banii alocați în acest an, insuficienți

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 februarie 2017, 13:41

Activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) s-ar putea bloca pe o perioadă nedeterminată, din cauza lipsei investițiilor în sistemul informatic, respectiv a alocării insuficiente în bugetul din acest an, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis astăzi.

‘Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, domnul Bogdan-Nicolae Stan, atrage atenția asupra lipsei investițiilor, atât în sistemul informatic al institituției, cât și în serviciile de întreținere, în ciuda creșterii continue a solicitărilor pentru noi aplicații și a volumului de muncă al Direcției de Tehnologie a Informației din cadrul ANAF. Conducerea ANAF a constatat că din anii 2012 — 2013 au încetat investițiile importante în infrastructură (hardware, software, infrastructura fizică suport), în pofida recomandărilor ferme din Acordul de Împrumut dintre România și BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administrației Fiscale. Potrivit acestui Proiect, România s-a angajat la momentul împrumutului că va asigura continuitatea funcționării în bune condiții a sistemului informatic existent, până la achiziționarea unui nou sistem informatic de administrare a veniturilor (RMS Cots). Precizăm că, în acest moment, nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreținerea infrastructurii hardware, software și de comunicații’, se arată în documentul citat.

Conform ANAF, consecințele acestei stări de fapt sunt deosebit de grave, mai ales în perioadele de vârf de activitate (cele din jurul datelor de depunere a declarațiilor fiscale și de plăți a impozitelor), deoarece provoacă sincope în funcționarea sistemului informatic.

‘Aceste sincope pot genera oprirea parțială sau totală a unor activități fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem. De asemenea, defectarea serverelor sau a componentelor de comunicații din teritoriu implică alte riscuri de blocare a activității. Președintele ANAF constată că, în ultimii ani, banii alocați instituției în scopul investițiilor IT nu au fost utilizați decât într-o proporție inadmisibil de scăzută. Consecința neutilizării sistematice a bugetului este, din păcate, o alocare sub necesitățile menținerii în funcțiune a sistemului informatic în acest an, lucru pe care președintele ANAF l-a adus la cunoștința ministrului Finanțelor Publice’, informează ANAF.

Sistemul informatic al ANAF funcționează, în prezent, la o capacitate de 99%, cu mult peste recomandările tehnice de maximum 70%, ceea ce poate conduce la blocarea întregii activități a instituției, pe o perioadă nedeterminată.

‘În baza Memorandumului semnat cu Banca Mondială, semnat în 2013, pentru modernizarea sistemului informatic, Agenția s-a angajat totodată să pună bazele unui Centru de Date echipat corespunzător, demersul fiind încă nefinalizat. O altă problemă cu care se confruntă ANAF este întârzierea achiziționării de servicii de mentenanță, întreținere și reparații pentru Unitatea de Imprimerie Rapidă a Agenției Fiscale, fapt ce a generat îngreunarea organelor fiscale teritoriale cu activități de printare, împlicuire și expediere a tuturor actelor administrative și de executare, ceea ce poate afecta încasările bugetare. Ținând cont de situația critică constatată în funcționarea sistemului informatic central al ANAF, președintele Bogdan — Nicolae Stan, i-a adresat o informare lui Sorin Grindeanu, prim-ministru al României’, precizează Agenția.

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 08:06

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene

Au fost inaugurate clădirile reabilitate ale secțiilor externe de Pneumologie și Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență...

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene
Dobrogea, sub Cod Galben de ceață
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 06:54

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață

ANM  a emis, în această dimineață, o avertizare nowcasting Cod Galben de ceață pentru Dobrogea, valabilă până la ora 9.00. Potrivit...

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață
TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 14:24

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă

Prima navă de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest a ajuns săptămâna aceasta în Portul Tulcea. Cei aproape 170 de oaspeţi din...

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă
Vacanță de primăvară pentru elevi
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:56

Vacanță de primăvară pentru elevi

Potrivit calendarului oficial al anului școlar 2024-2025, vacanța de primăvară va începe pe 18 aprilie și se încheie pe 27 aprilie 2025,...

Vacanță de primăvară pentru elevi
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:31

FOTO | Accident rutier între trei autovehicule, la Hanul Piraților

Un accident rutier a avut loc, astăzi, la Hanul Piraților din Mamaia Nord, fiind implicate trei autovehicule. La fața locului au intervenit un...

FOTO | Accident rutier între trei autovehicule, la Hanul Piraților
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:12

Tradiție și distracție alături de eroii salvatori de la ISU Constanța

Aproximativ 2.000 de copii sunt așteptați, astăzi, până la ora 18.00, în Piața Ovidiu din Constanța, la întâlnirea cu Iepurașul Pompier,...

Tradiție și distracție alături de eroii salvatori de la ISU Constanța
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 11:21

Zeci de constănțeni au participat la Slujba de Florii de la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

În mireasmă de salcie, mir și mare, zeci de constănțeni au participat la slujba de Florii, oficiată în aer liber, pe platoul din fața...

Zeci de constănțeni au participat la Slujba de Florii de la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 10:28

CONSTANȚA: Nu ratați întâlnirea cu Iepurașul Pompier!

Duminică, 13 aprilie, ISU Constanța și Waterboyz România îi invită pe cei mici, în Piața Ovidiu din Constanța, la o zi interactivă și...

CONSTANȚA: Nu ratați întâlnirea cu Iepurașul Pompier!