UPDATE – FOTO: O nouă seară de proteste la CONSTANȚA
Publicat de Arantxa Catană, 12 februarie 2017, 18:06 / actualizat: 12 februarie 2017, 20:16
Duminică seara, în jurul orei 19.00, câteva zeci de persoane au venit în fața Prefecturii Constanța pentru a protesta împotriva actualei guvernări. Numărul manifestanților se așteaptă să crească, iar ca și în serile precedente se va porni în marș pe străzile orașului.
În a 13-a zi de manifestări oamenii continuă să reziste și să scandeze lozinci precum „Jos Guvernul”, „Îți mulțumim partid iubit că ne-ai unit, demisia”, „Hoții, să vă fie frică, poporul se ridică!”.
Vă reamintim, că sâmbătă seara la Constanţa s-au adunat aproximativ 400 de manifestanți.
Cu pancarte şi drapele naţionale, strigând lozinci antiguvernamentale şi împotriva PSD, protestatarii au înfruntat gerul, pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de atitudinea guvernului în problema legilor justiţiei şi pentru a cere reformarea clasei politice.
UPDATE
Aproximativ 80 de persoane s-au adunat în fața Prefecturii Constanța, duminică seara până la ora 19.20.
UPDATE
La ora 21.00, 400 oameni plecați în marş către sediul PSD din Constanța scandau pe străzile din oraş.