Foto/CONSTANŢA: Imagini emoţionante. JANDARMII și COPIII
Publicat de , 4 februarie 2017, 15:36
Sute de constănțeni au ieșit, sâmbătă, din nou, în stradă. De data aceasta este vorba, însă, de un protest inedit: mămici însoțite de copii.
Cei mici folosesc fluiere, iar protestul este unul cât se poate de pașnic. Jandarmii le oferă bomboane copiilor și primesc flori în schimb!
„Educaţie pentru democraţie” poartă numele acțiunii.
Pentru mâine este anunţat un protest de amploare în faţa Guvernului iar mai mulţi constănţeni vor pleca în marş organizat spre Bucureşti, pentru a protesta alături de cei din capitală şi din alte părţi ale ţării.
Protestatarii sunt nemulţumiţi de Ordonanţa de urgenţă care modifică legislaţia penală.
Ei spun că aceasta este făcută special pentru a scăpa zeci de oficiali din toate partidele, judecaţi pentru abuz în serviciu.
Guvernul neagă acest lucru, spunând că decretul, precum şi proiectul de lege al amnistiei, sunt menite să reducă supraaglomerarea din închisori şi să armonizeze codurile penale cu deciziile recente ale Curţii Constituţionale.