CONSTANȚA. „Metoda Accidentul“ începe să dea greș. Ce recomandă polițiștii
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 4 februarie 2017, 09:27
Infractorii continuă să aplice „Metoda Accidentul“ pentru a face rost de bani înșelând, în special persoane de vârsta a treia. O veste bună este că toate informările poliției și ale mass-media au început, în sfârșit, să dea roade, astfel încât, tot mai puține persoane cad pradă infractorilor.
Chiar și așa, tâlharii nu se lasă descurajați. Numai ieri, polițiștii din Constanța au înregistrat trei plângeri penale privind tentative de înșelăciune prin deja arhicunoscuta metodă „Accidentul“.
De exemplu, polițiștii Secției 1 investighează un caz în care un bărbat de 70 de ani, din Constanța, a fost sunat, în urmă cu două seri, de către un individ care s-a dat drept fiul său și care i-a pretins suma de 12.000 de euro, spunând că a provocat un accident rutier, iar acum are nevoie de bani pentru o intervenție chirurgicală. Bătrânul și-a dat seama că urma să fie înșelat, așa că a sunat imediat la Poliției.
Tot pe raza Secției 1, un alt bărbat de 80 de ani și-a dat seama la timp că urmează să fie înșelat și a luat la întrebări interlocutorul suspect, care însă s-a descurajat și a întrerupt convorbirea telefonică.
Și la Secția 5 din Constanța s-a depus ieri o plângere pentru un incident similar, în care un bărbat de 67 de ani a fost cât pe ce să rămână fără economii, după ce a primit un telefon suspect de la un individ care s-a recomandat ca fiind fiul său spunându-i că soția lui a provocat un accident rutier și are nevoie de bani pentru scăpa de rigorile legii. Omul a pus banii într-un plic și se pregătea să-i ofere escrocilor, însă a fost oprit la timp chiar de fiul său.
În toate cazurile, polițiștii au deschis anchete în vederea identificării, depistării și tragerii la răspundere penală a autorilor faptelor.
RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR CONSTĂNȚENI
Pentru a conştientiza populaţia, cu precădere persoanele de vârsta a III-a, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute şi le oferă sume de bani, în schimbul aşa-ziselor “rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere”, precizăm încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani.
Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală.
Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru “rezolvarea unor accidente rutiere, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.
Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală.