FOTO – Incendiu de proporții în județul CĂLĂRAȘI
Publicat de , 30 ianuarie 2017, 12:42
Trei echipaje specializate de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate, sâmbătă noaptea, să acţioneze pe raza localității Dârvari, comuna Tămădău Mare, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil P+1, proprietate privată, aparţinând unei societăţi comerciale.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta puternic, generalizat, cu flacără și cu fum dens la acoperişul imobilului pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi, cât și în interiorul acestuia, existând risc de extindere la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalaţia unui frigider electric aflat sub tensiune.
Pompierii militari din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ patru ore.
În urma incendiului a ars respectivul imobil în proporție de 100% și mobilierul aferent acestuia, iar un autoturism aflat lângă imobil a fost afectat în proporţie de 30%, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 265.000 de lei.
Exista pericolul ca arderea să se extindă la gospodăriile din imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit și au lichidat incendiul în limitele găsite.