Delegație oficială venită la Cluj Napoca pentru Europenele de gimnastică
Publicat de Catalin Donose, 30 ianuarie 2017, 10:53
România organizează în perioada 19-23 aprilie Campionatul European de Gimnastică Artistică, după 60 de ani.
Competiţia se va derula în Sala Polivalentă din Cluj Napoca, acesta urmând să fie al doilea eveniment de o mare amploare organizat în această sală, alături de Campionatul European de Baschet, din această toamnă.
O competiţie importantă a gimnasticii revine în România după 60 de ani, după ce în 1967 în Sala Floreasca din Capitală avea loc prima ediţie a întrecerilor feminine, atunci numită Cupa Europei.
De această dată, Europenele de la Cluj, reprezintă un punct de plecare pe drumul care duce spre Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
În aceste zile, la Cluj Napoca este prezentă o delegație oficială din partea Uniunii Europene de Gimnastică pentru a verifica detaliile organizării atribuite Federației noastre.
Pe lângă conducerea Federației Române de Gimnastică sunt prezenți printre alții, Yvette Brasier din Franța – președinte Comitet Tehnic Feminin Uniunea Europeană de Gimnastică și
Jacob Wischnia din Israel – președinte Comitet Tehnic Masculin Uniunea Europeană de Gimnastică, ambii declarând că sunt entuziasmați de condițiile găsite la Cluj Napoca.