Calendarul zilei – 9 februarie
Publicat de Codrin RAITA, 9 februarie 2017, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Cultură
* Berlin: Actorul Tudor Aaron Istodor a fost selectat în programul „Shooting Stars”, din cadrul celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care va avea loc, în perioada 9 – 19 februarie. În cadrul „Shooting Stars” au fost selectați 10 actori europeni care vor participa la întâlniri cu profesioniști din industria cinematografică mondială (directori de casting, producători și regizori) dar și cu presa internațională
– S-a întâmplat într-o zi de 9 februarie
* Acum 216 ani (1801) se încheia Pacea de la Lunéville între Franţa şi Austria, sub domnia lui Francisc I al Austriei. Pacea era valabilă şi pentru Sfântul Imperiu Roman şi însemna încetarea conflictelor militare între Austria şi Franţa; aceasta a fost urmarea pactului semnat la 25 decembrie 1800 în farmacia Löwe (farmacia Leul) din Steyr (Austria). Această pace a încheiat Războaiele de coaliţie pornite contra Franţei şi a confirmat Pacea de la Campo Formio încheiată în 1797. Franţa va anexa regiunea de pe malul stâng al Rinului (din Germania), regiune preluată oficial la 9 martie 1801 de Napoléon Bonaparte. Prin această pace Franţa a determinat recunoaşterea teritoriilor nou-ocupate ca „République sœur” („Noua republică franceză”), „Republica Batavia” (Provinciile Unite, Ţările de Jos austriece), „République helvétique” (Elveţia) şi „Repubblica Ligure” (Liguria)
* La această dată, în urmă cu 117 ani (1900), a avut loc prima ediţie a competiţiei de tenis de câmp „Cupa Davis”. Studentul american Dwight Filley Davis i-a provocat pe jucătorii britanici de tenis (consideraţi drept cea mai mare forţă a tenisului mondial) să traverseze Atlanticul şi să concureze împotriva echipei sale de la Universitatea Harvard, punând în joc trofeul Competiţiei Internaţionale de Tenis pe Iarbă. Meciul va avea loc câteva luni mai târziu, la 8 august, când trofeul de argint masiv, cunoscut în prezent sub denumirea de Cupa Davis, va fi oferit, pentru prima oară, ca premiu, victoria revenind americanilor (3-0)
* Acum 98 de ani (1919) România şi Polonia au stabilit relaţii diplomatice, la nivel de reprezentanţă provizorie. La 31 mai 1919, relaţiile au fost ridicate la nivel de legaţie. La aceeaşi dată în 1938, misiunile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasadă, iar la 28 octombrie 1940, relaţiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate în 1945
* Cu 88 de ani în urmă (1929) s-a încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia, Estonia şi Lituania, un acord (Protocolul de la Moscova) prin care statele semnatare se obligau să pună în aplicare Pactul Briand-Kellogg, de renunţare la război ca instrument de politică naţională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele
* Acum 83 de ani (1934) avea loc, la Atena, semnarea, de către reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei, a Pactului Înţelegerii Balcanice, care stipula, printre altele, ca statele semnatare „să îşi garanteze reciproc securitatea frontierelor balcanice” şi „să îşi ia obligaţia de a nu întreprinde nicio acţiune politică faţă de alt stat balcanic, nesemnatar al Pactului, fără avizul reciproc prealabil al celorlalţi semnatari şi de a nu lua nicio obligaţie faţă de oricare stat balcanic fără cunoştinţa prealabilă a celorlalte părţi”
* În urmă cu 57 de ani (1960) Joanne Woodward (n. 1930), actriţă şi regizoare americană, primea prima stea pe celebrul bulevard al starurilor din Los Angeles (Hollywood Walk of Fame), inaugurând ceea ce astăzi a devenit o tradiţie
* Se împlinesc 50 de ani (1967) de la premiera filmului „Dacii”; scenariul – Titus Popovici; regia – Sergiu Nicolaescu; în distribuţie: Amza Pellea, Emil Bota, György Kovács
* Tot într-o zi de 9 februarie, acum 48 de ani (1969), avea loc un prim zbor de încercare, pentru aeronava Boeing 747, cel mai încăpător avion de pasageri timp de 35 de ani, record doborât de Airbus A380 în 2005. Mărimea sa impresionantă a adus cu sine şi două nume de alint: „Jumbo Jet” sau „Regina cerurilor”. Boeing 747 a fost primul widebody din istoria aviaţiei (oferea două culoare în cabină). Avionul cu două etaje este considerat cea mai populară aeronavă de capacitate foarte mare, din punct de vedere al numărului de aparate de zbor produse. Boeing 747 poate transporta până la 524 de pasageri, cu o viteză de peste 1000 de kilometri pe oră
* Cu 27 de ani în urmă (1990) a fost înregistrată (printr-o decizie civilă a Tribunalului Municipal Bucureşti) Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (constituită la 29.XII.1989). Preşedinte al Biroului Executiv al U.D.T.T.M.R. este Gelil Eserghep, iar sediul se află în Constanţa
* Acum 27 de ani (1990) se constituia Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale). CPUN a avut atribuţiile unui organ legislativ al puterii de stat (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) şi a funcţionat până la alegerile din 20.V.1990. CPUN era compus din 241 de membri (105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România), preşedinte fiind Ion Iliescu
* Şi tot într-o zi de 9 februarie, acum 25 de ani (1992), s-a desfăşurat turul I al primelor alegeri pentru administraţia publică locală din România postcomunistă (al doilea tur a avut loc la 23 februarie în localităţile unde prima consultare nu a fost concludentă). Primele alegeri generale libere şi democratice în România de după al II-lea Război Mondial au avut loc la 20.V.1990. Atunci electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional pe liste)
Aniversări – Comemorări
– 1775: S-a născut Bolyai Farkas, matematician maghiar din Transilvania, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în geometrie; tatăl matematicianului Bolyai János (m. 1856)
– 1802, 9/21: S-a născut Emanoil Gojdu, jurist şi om politic, care a reprezentat interesele românilor din Transilvania şi ale comunităţii româneşti din Ungaria; moştenirea sa (imobile în Budapesta şi acţiuni în bănci) a fost lăsată prin testament românilor din Transilvania şi din Ungaria, fiind administrată prin intermediul Fundaţiei ce-i poartă numele, înfiinţate în 1870 (m. 1870, la Budapesta) – 215 ani
– 1850: S-a născut Vasile Păun, poet, dar mai ales teoretician şi critic literar de formaţie clasicistă; interesul său mergea de la literatura greco-latină, la literatură, estetică şi artă europeană a perioadei (m. 1908)
– 1908: S-a născut poetul Cicerone Theodorescu; a desfăşurat o bogată activitate de traducător, mai ales din literatura sovietică, dar şi din autori precum William Blake, Jerôme Carcopino, Lino Curci (m. 1974)
– 1917: S-a născut (la Voznesensk, Ucraina) Oleg Danovski, balerin şi coregraf român; unul dintre fondatorii artei dansului în România (m. 1996) – 100 de ani
– 1924: S-a născut poetul Teodor Balş (numele real: Emilian Bălăşescu) (m. 1983)
– 1940: S-a născut istoricul, cercetătorul şi ziaristul George G. Potra; autor al mai multor lucrări științifice (m. 2015)
– 1941: S-a născut sociologul şi profesorul Cătălin Zamfir; contribuţii privind teoria sociologică, politicile sociale, calitatea vieţii; membru corespondent al Academiei Române din 1991; fondatorul și directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române din 1990
– 1949: A murit Octav Şuluţiu, prozator, traducător şi critic literar (n. 1909)
– 1952: S-a născut chitaristul Florin Ochescu – 65 de ani
– 1953: S-a născut Valeriu Butulescu, poet, prozator, traducător şi autor de aforisme; membru al Uniunii Scriitorilor din România
– 1957: S-a născut violonistul Gavril Ardelean (m. 2012) – 60 de ani
– 1971: A murit soprana Mimi Nestorescu (n. 1898). NOTĂ: Site-urile http://www.cnr-unesco.ro/ro/aniversari.php?sdata=2006-09-08 şi http://www.cultura.mai.gov.ro/articles.php?article_id=50 menţionează ca dată a morţii 9 decembrie 1971
– 1975: A murit criticul muzical J.[ean] V.[ictor] Pandelescu (n. 1902)
– 1977: A murit Emil Serghie, poet, ziarist şi traducător din literaturile franceză şi rusă (n. 1897) – 40 de ani. NOTĂ: http://www.luceafarul.net/scriitori-si-publicisti-botosaneni-emil-serghie menţionează ca dată a morţii 5 februarie 1977
– 1990: S-a născut pianista Alina Bercu
– 1991: A murit poetul, eseistul şi prozatorul Florin Mugur (n. 1934)
– 1994: A murit (s-a sinucis) Gherasim Luca (pseudonimul lui Salman Locker), poet şi prozator; fondator, împreună cu Gellu Naum, al „Grupului suprarealist român” (1940); în 1951 a plecat din România în Israel, iar din 1952 a trăit la Paris (n. 1913)
– 2003, 9/10: A murit Dumitru Solomon, dramaturg, scenarist, prozator şi publicist (n. 1932)
– 2010: A murit jurnalistul, scriitorul şi omul de radio Sebastian Sârcă (n. 1946)
– 2016: A murit Alexandru Vulpe, istoric, arheolog şi profesor; specialist în Epoca Bronzului şi cea a Fierului; membru titular al Academiei Române din 2009 (n. 1931) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Cape Town: Preşedintele sud-african, Jacob Zuma, susţine discursul pe tema stării naţiunii, în faţa Parlamentului
– New York: Săptămâna modei toamnă/iarnă 2017 (9 – 17 feb.)
Aniversări – Comemorări
– 1409: S-a născut Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul împărat bizantin (m. 1453). NOTĂ: http://madmonarchist.blogspot.ro/2011/03/monarch-profile-emperor-constantine-xi.html menţionează ca dată a naşterii 8 februarie 1405
– 1817: S-a născut pictorul spaniol Eugenio Lucas Velázquez (m. 1870) – 200 de ani
– 1874: A murit Jules Michelet, istoric şi publicist francez; a susţinut şi popularizat în presa franceză Revoluţia de la 1848 din Ţările Române şi unirea Principatelor (n. 1798)
– 1885: S-a născut muzicianul şi compozitorul austriac Alban Berg (m. 1935)
– 1902: S-a născut ziaristul Gabriel Péri, erou al Rezistenţei franceze (m. 1941, ucis de hitlerişti) – 115 ani
– 1910: S-a născut biochimistul francez Jacques Monod; studiile sale au contribuit substanţial la apariţia şi dezvoltarea biologiei celulare; în 1954 a înfiinţat, în cadrul Institutului Pasteur din Paris, Departamentul de Biologie Celulară; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1965 (m. 1976)
– 1922: S-a născut Kathryn Grayson, actriţă de film şi soprană americană (m. 2010) – 95 de ani
– 1931: S-a născut scriitorul austriac Thomas Bernhard (m. 1989)
– 1933: S-a născut Amita Bhose, filolog indian, important eminescolog străin, prima traducătoare a lui Mihai Eminescu în bengali (m. 1992)
– 1940: S-a născut John Maxwell Coetzee, scriitor, eseist, traducător şi lingvist sud-african, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2003; din 2006 a devenit cetăţean australian
– 1943: S-a născut economistul american Joseph (Eugene) Stiglitz; Premiul Nobel pentru Economie în anul 2001
– 1943: S-a născut actorul american Joe Pesci
– 1944: S-a născut scriitoarea americană Alice Walker; a devenit cunoscută pe plan intenaţional pentru romanul ei „Culoarea purpurie” publicat în anul 1983. Romanul a fost premiat cu American Book Award şi Premiul Pulitzer şi ecranizat de regizorul american Steven Spielberg în anul 1986; alături de scriitorii Toni Morrison, Alex Haley, Maya Angelou şi August Wilson, Alice Walker face parte dintre cei mai renumiţi scriitori afro-americani
– 1945: S-a născut actriţa de film americană Mia Farrow
– 1947: S-a născut muzicianul american Major Harris; piesa cu cel mai mare succes compusă de el a fost „Love won’t let me wait” (m. 2012) – 70 de ani
– 1977: A murit Serghei Iliuşin, cunoscut constructor rus de avioane; în 1931 a fondat firma care-i poartă numele, unde a proiectat şi construit peste 50 de modele de avioane militare şi civile (n. 1894) – 40 de ani
– 1979: A murit Dennis Gabor, fizician şi inventator maghiar; celebru pentru inventarea holografiei, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1971 (n. 1900)
– 1981: A murit Bill Haley, solist vocal, compozitor, autorul primei piese rock and roll ajunse în secţiunea pop în Billboard Crazy Man Crazy (n. 1925)
– 1988: A murit Kurt Herbert Adler, dirijor american de origine austriacă (n. 1905)
– 1994: A murit oncologul american Howard Martin Temin; studii privind interacţiunea dintre virusul tumoral şi materialul genetic al celulei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1975, împreună cu conaţionalii săi Renato Dulbecco şi David Baltimore (n. 1934)
– 1995: A murit politicianul american William Fulbright; senator democrat între anii 1945 şi 1974; fondatorul unui important program internaţional educaţional şi de schimburi culturale, care-i poartă numele (n. 1905)
Sursa: RADOR