PITEȘTI: Două persoane rănite într-un incendiu
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 ianuarie 2017, 10:15
O bătrână din Piteşti şi fiul acesteia au ajuns la spital, marţi dimineaţă, în urma unui incendiu care a cuprins casa în care cei doi locuiau. Pompierii au stins focul după o oră şi jumătate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, incendiul a izbucnit la o casă situată pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Piteşti.
Echipele de intervenţie au preluat din casă o bătrână şi pe fiul acesteia care au fost răniţi. Un echipaj SMURD a dus-o la spital pe femeia de 87 de ani, imobilizată la pat, care a suferit arsuri la faţă şi la mâni. În momentul în care a fost preluată de paramedici, bătrâna era conştientă.
Fiul femeii, în vârstă de 55 de ani, s-a intoxicat cu fum încercând să stingă focul, el fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş şi dus, de asemenea, la spital.
La finalul unei intervenţii care a durat aproximativ o oră şi jumătate, pompierii au stins focul care a distrus obiecte de mobilier.
Angajaţii ISU Argeş au stabilit că incendiul a pornit de la un televizor.
Sursa – news.ro