Ascultă Radio România Constanța Live

Klaus Iohannis a DECLANȘAT marți procedura privind organizarea referendumului

Klaus Iohannis a DECLANȘAT marți procedura privind organizarea referendumului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 ianuarie 2017, 08:33

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura privind organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.

„Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, informează Administraţia Prezidenţială.

Scrisoarea pe tema referendumului a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere, solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema sus menţionată.

„Referitor la declanşarea unui referendum naţional a fost informat şi Prim-ministrul României, domnul Sorin Mihai Grindeanu”, mai spune Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, organizarea unui referendum pe tema modificării legilor justiţiei, afirmând că există un larg interes pentru modificarea codurilor penale şi graţierii, iar poporul trebuie să se pronunţe asupra acestor teme. În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara, la România TV, că preşedintele Iohannis „îşi cere suspendarea”, pentru a avea din nou „o tribună” şi să meargă în ţară „ca să se victimizeze”, dar social-democraţii nu sunt interesaţi la acest moment de o posibilă suspendare a şefului statului.

„În aceste zile au avut loc proteste, oamenii au ieşit indignaţi să protesteze în stradă împotriva acestei încercări de a modifica prin ordonanţă de urgenţă legislaţia penală. Am auzit fel şi fel de aberaţii, imediat după ce au ieşit oamenii în stradă. Activişti agitaţi şi agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o lovitură de stat. Cetăţenii să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitură de stat, ci lovitura de graţie statului de drept”, a declarat Iohannis.

Liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat luni seara, la România TV, că „nu este foarte limpede” dacă preşedintele Klaus Iohannis poate organiza un referendum pe tema graţierii, în condiţiile în care articolul 74 din Constituţie prevede că cetăţenii nu pot avea iniţiativă legislativă în aceste domenii, ca atare nici nu se pot pronunţa la un referendum în acest sens.

Articolul din Legea referendumului care enumera situaţiile şi temele considerate de interes naţional asupra cărora preşedintele poate solicita un referendum a fost declarat neconstituţional în 2006, CCR stabilind atunci că şeful statului este singurul care poate decide temele pentru consultarea populaţiei, iar Parlamentul nu se poate amesteca, cenzurându-i decizia.

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 16:19

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves

Într-o conferință de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului estival de pe litoral, organizatorul festivalului Sunwaves,...

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:44

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă

Aproape 50 de angajați va avea societatea Patrimoniu Constanța Litoral SRL, cea care va administra, întreține și exploata Cazinoul și Galeria...

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:38

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică

Polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean...

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:34

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța

Din 1982, la iniţiativa UNESCO, se celebrează „Ziua Internaţională a Dansului”  și marchează naşterea coregrafului şi dansatorului...

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:24

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez

Uniunea Democrată Tătară organizează sub patronajul CNR-UNESCO proiectul cultural finanțat de Ministerul Culturii, Hîdîrlez, în perioada 2-4...

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:16

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol

Aproape 150 de mii de lei din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol! Atât solicită Primăria Municipiului Constanța...

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:06

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat

Povestea a început la sfârșitul lunii octombrie când unul din inspectorii ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării l-a...

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:59

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză

Ana Sofia Greavu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național ‘Gheorghe Lazăr’ din Sibiu a câștigat, luni, marele premiu al...

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză