Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 23 ianuarie

Calendarul zilei – 23 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 23 ianuarie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Președintele Klaus Iohannis participă, alături de reprezentanţi ai mediului academic şi cultural, la evenimentul „Locuri şi sunete ale Micii Uniri. Cotrocenii secolelor XVIII – XIX. De la mănăstirea Cantacuzină, la reşedinţa domnească a lui Alexandru Ioan Cuza”, dedicat împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române şi organizat de Muzeul Naţional Cotroceni, împreună cu Administraţia Prezidenţială – ora 18:00, la Muzeul Național Cotroceni. În încheierea manifestării, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, va susţine un recital, acompaniat de un grup de 50 de copii din programul naţional „Cantus Mundi”, proveniţi din regiunile istorice ale Ţării Româneşti şi Moldovei

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare

– Culte, Biserică

* În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ian.), bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2017 este „Împăcarea- dragostea lui Hristos ne stăpâneşte” 2 Corinteni 5,14 – ora 17:00, la Catedrala Episcopală Armeană, Str. Carol I nr. 43. Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Ortodoxă Românâ

* Roma: În cadrul săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, PS Părinte Episcop Siluan, va sluji împreună cu un sobor de preoți și de diaconi din Roma și împrejurimi, vecernia ortodoxă – ora 17:45, la Basilica „San Paolo fuori le Mura”, Piazzale San Paolo 1. Răspunsurile la strană vor fi date de corul psaltic Sfântul Dionisie Exiguul al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

– Învăţământ, Cercetare

* Are loc seminarul „Rolul mentoratului în dezvoltarea tinerei generaţii şi sustenabilitatea economico-socială” – ora 10:00, la sediul USH Pro Business (centru antreprenorial universitar), Str. Nicolae Iorga nr. 34 -36, etaj 1, sector 1. Dezbaterea se adresează factorilor educaţionali şi autorităţilor în domeniul educaţiei dar şi celor interesaţi de modul în care tânăra generaţie se poate pregăti şi orienta pentru provocările  viitorului

– Istorie

* Stockholm: În contextul exercitării de către România a preşedinţiei IHRA (International Holocaust Remembrance Alliance) şi pentru marcarea în Suedia a Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului, Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Ambasada României în Regatul Suediei organizează, de la ora 17:30, la sediul Institutului, o serie de evenimente dedicate acestor momente. Din program:

  • Conferinţă şi discuţie, cu participarea Anei Maria Bărbulescu, cercetător ştiinţific şi lector la Universitatea Bucureşti şi a Preşedintelui Comitetului Suedez Împotriva Antisemitismului (SKMA), Svante Weyler
  • vernisarea expoziţiei fotodocumentare „Drepţi între popoare”, dedicată personalităţilor din România implicate în salvarea evreilor în perioada nazistă

 

– Manifestări organizate cu prilejul aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie)

* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Primăria Comunei Gura Galbenei și Liceul Teoretic „Hyperion”, din comuna Gura Galbenei, organizează o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române:

  • ora 10:00 – manifestările încep prin depunerea de flori la monumentul domnitorului Al. I. Cuza, urmată de recitalul muzical-poetic „Unirea face puterea” susținut de ansamblul artistic al Liceului Teoretic „Hyperion” și de alte formații – în piața comunei
  • ora 10:30 – are loc vernisarea expoziției „Mihail Kogălniceanu și epoca Daciei literare” – în incinta primăriei comunei
  • suita de manifestări se va încheia cu vernisarea expoziției foto „Sufletul satului românesc” – în incinta Liceului Teoretic „Hyperion”, din comuna Gura Galbenei

 

– Cultură

* Are loc avanpremiera cu public a spectacolului „Şase schiţe umoristice” de Costin Tuchilă, regia artistică Vasile Manta – ora 11:00, la Hotel Ramada Majestic, Calea Victoriei nr. 38–40

* Conferinţă de presă organizată cu ocazia participării românești la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin – Berlinală 2017 (9 – 19 februarie) – ora 13:00, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38. Participă criticul de film Iris Lackner (Israel), echipa filmului „Ana, mon amour”: regizorul Călin Peter Netzer, directorul de imagine Andrei Butică, actorii Mircea Postelnicu și Diana Cavallioti, co-scenariștii Cezar Paul-Bădescu și Iulia Lumânare. Va lua cuvântul și producătoarea Oana Iancu, prezentă la Berlinală cu două proiecte: „Ana, mon amour” și „Căprioara”

* Conferinţă pe tema poeziei persane în cadrul Turneului naţional „Comorile Persiei” (11 – 25 ian.) organizat de Asociaţia Culturală „Nirmal Art” – Biblioteca Naţională Bucureşti

* Iaşi: Institutul Francez şi Centrul Cultural German din Iaşi organizează o seară franco-germană, prin care se va marca împreună 54 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee – ora 18:00, în sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez. Tratatul franco-german, cu o profundă semnificaţie simbolică, de reconfigurare a raporturilor între cele două state sub auspiciile prieteniei, a fost semnat de către cancelarul Konrad Adenauer şi preşedintele francez Charles de Gaulle pe data de 22 ianuarie 1963, la Palatul Elysee din Paris. Evenimentul va debuta cu o scurtă introducere din partea lui Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German, şi Vincent Lorenzini, directorul Institutului Francez din Iaşi, urmată de proiecţia filmului „La Grande Illusion”, o capodoperă a cinematografiei franceze din anul 1937, în regia lui Jean Renoir

– Sport

* Cu ocazia organizării celei de-a 25-a ediții a Campionatului Mondial de Handbal masculin în Franța (11-29 ianuarie), Ambasada Franței în România va acorda, în cadrul unei recepții oferite de François Saint-Paul, ambasadorul Franței la Bucureşti, o Diplomă pentru promovarea handbalului, a valorilor sportive și a spiritului prieteniei, solidarității și fair-play-ului Federației Române de Handbal, în prezența oficialilor Federației Române de Handbal, a unor jucători ai echipei naționale și a altor personalități din lumea sportului – ora 12:00, la Reședința Franței, Str. Biserica Amzei nr. 13-15

– Diverse

* Târgul „Handmade For You” – ora 10:00, la Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr. 1 (23 – 27 ian.)

* Eveniment organizat cu ocazia participării echipei Just Classics Motorsport, pentru a şasea oară, la cea de-a XX-a ediţie a competiţiei de automobile clasice „Rally Monte Carlo Historique”, cel mai important raliu de maşini istorice, care se va desfăşura în perioada 25 ianuarie – 1 februarie – ora 16:00, la Muzeul Ţiriac Collection, Calea Bucureştilor nr. 289, Otopeni

– S-a întâmplat într-o zi de 23 ianuarie

* Acum 552 de ani (1465), între 23 şi 25 ianuarie, Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) asedia şi cucerea (după eşecul încercării din 22.VI.1462) cetatea Chilia (şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă), ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara. Chilia şi Cetatea Albă erau puncte-cheie în apărarea contra turcilor

* Se împlinesc 505 ani (1512) de când, în Ţara Românească, începea domnia lui Neagoe Basarab (până la 15.IX.1521). Pe plan intern a dus o politică de întărire a autorităţii centrale. În bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor. A avut însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii, fiind autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 26 octombrie 2008

* În  urmă cu 196 de ani (1821) începea revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Acesta a adresat o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti prin care îi chema la luptă. „Proclamația de la Padeș” (Gorj, aproape de Tismana) din 23 ianuarie 1821 este un document programatic al revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din București (în fapt al Ţării Româneşti) care cuprindea o serie de revendicări în conformitate cu dorința generală de modernizare a societății românești. Deşi înfrântă, mişcarea a inaugurat revoluţiile româneşti moderne şi a determinat înlăturarea regimului fanariot şi restabilirea domniilor pământene

* Acum 189 de ani (1828), începea istoria Liceului Naţional din Iaşi (actualul Colegiu Naţional Iaşi), cel mai vechi liceu din Moldova. Cărturarul Gheorghe Asachi înfiinţa, la această dată, „Gimnaziul Vasilian”, prin completarea şcolii primare de la Mănăstirea „Trei Ierarhi” cu clase gimnaziale, având ca limbă de predare româna

* Tot într-o zi de 23 ianuarie, în urmă cu 139 de ani (1878), avea loc semnarea, la Adrianopol (azi Edirne/Turcia), între Rusia şi Imperiul Otoman, a armistiţiului în războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion, nu a fost acceptat de cele două puteri să participe la negocieri şi la semnarea armistiţiului (23.I /4.II)

* Acum 68 de ani (1949), apărea Decretul pentru înfiinţarea Miliţiei (cu circa 40.000 de angajaţi), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în sarcinile ei intrând şi paza frontierelor. Prin acelaşi decret s-au desfiinţat Poliţia şi Jandarmeria. Prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînfiinţat Poliţia Română, ale cărei competenţe au fost reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002

* Cu 62 de ani în urmă (1955) avea loc, la Paris, prima audiţie a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste”, de George Enescu (compusă în 1954)

* Şi tot în urmă cu 62 de ani a avut loc prima audiţie integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu”, de Gh. Dumitrescu

* Acum 44 de ani (1973) preşedintele american, Richard Nixon, anunţa încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilităţilor din Vietnam. Acordul privind încetarea războiului şi restabilirea păcii în Vietnam a fost semnat la Paris, câteva zile mai târziu, la 27 ianuarie 1974

* Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) hotăra, în urmă cu 27 de ani (1990), participarea FSN la alegeri şi stabilirea datei acestora pentru 20 mai 1990. Doina Cornea demisionează din CFSN, precizând că nu doreşte să ia parte la lupta pentru putere în situaţia în care FSN porneşte în campania electorală net avantajat. La 30 ianuarie se retrage din CFSN şi Ana Blandiana. La 6.II.1990, FSN a fost înregistrat la Tribunal ca partid politic, avându-l ca preşedinte pe Ion Iliescu

* Acum 26 de ani (1991) avea loc semnarea Acordului standard de bază de cooperare între Guvernul României şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

* Cu 24 de ani în urmă (1993) a fost înfiinţată Secţia de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”

Aniversări – Comemorări

– 1549: A murit Johannes Honterus (născut Holler), învăţat umanist sas din Transilvania; adept al luteranismului, a reformat biserica săsească din Braşov (1542) şi a înfiinţat, tot aici, prima tipografie transilvăneană (1535) şi un gimnaziu pe baze umaniste, gimnaziul săsesc din curtea Bisericii Negre, azi liceul ce-i poartă numele; tot la insistenţele lui se înfiinţează, la Braşov, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova; Honterus este înmormântat în Biserica Neagră (n. 1498)

– 1819: S-a născut Ludwig Reissenberger, istoric de artă de origine germană din Transilvania (m. 1895)

– 1899: S-a născut medicul Eugen Aburel; inovator al unor tehnici chirurgicale recunoscute în întreaga lume (m. 1975)

– 1922: S-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului (m. 1983) – 95 de ani

– 1928: S-a născut Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist şi eseist (m. 2011)

– 1938: S-a născut compozitorul şi pianistul Constantin Simionescu (m. 2014)

– 1940: S-a născut poeta, eseista şi publicista Ileana Mălăncioiu; membru corespondent al Academiei Române din 2013

– 1958: S-a născut Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională (m. 2004)

– 1970: S-a născut maratonista Constantina Diţă-Tomescu, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing 2008; În 2009 a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton din istorie

– 1989: A murit geograful Nicolae Al. Rădulescu; contribuţii în domeniul geografiei populaţiei şi a aşezărilor, ca şi în cel al geografiei turismului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905)

– 1996: A murit Ion Vicol, dirijor, pedagog şi teoretician (n. 1898)

– 2000: A murit chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

– 2014: A murit Alexandru Andriescu, critic şi istoric literar, filolog (n. 1926)

– 2015: A murit Tudor Opriş, poet, eseist, memorialist, traducător, critic şi istoric literar, profesor, animator şi cultivator de tinere talente literare; este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare (născute la noi în 1834) şi al debutului şcolar al scriitorilor români din 1820 până în anul 2000; a tipărit, între 1960 – 2011, peste 80 de cărţi de ştiinţă literaturizată, fiind creatorul în ţara noastră a ştiinţelor distractive şi enciclopediilor pentru copii; iniţiator, începând din anul 1966, al concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară (n. 1926)

– 2016: A murit prozatoarea Sonia Larian (pseudonimul literar al Arianei Lewenstein); în 1986 s-a stabilit la Paris, împreună cu soţul său, criticul literar Lucian Raicu (n. 1931) – 1 an

– 2016: A murit Elisabeta Polihroniade, mare maestră internaţională a şahului, campioană naţională a României de şapte ori, primul arbitru internaţional al României; a susţinut numeroase activităţi de promovare şi popularizare a şahului (n. 1935) – 1 an


EVENIMENTE EXTERNE

– Valletta: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene (23 – 24 ian.)

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit al Uniunii Europene

– Strasbourg: Dezbateri privind atacurile împotriva jurnaliștilor și a libertății presei în Europa, provocările și responsabilitatea presei şi a jurnalismului on-line, dar și necesitatea de a pune capăt cyber-discriminării și discursului instigator la ură se vor afla printre cele mai importante subiecte ale sesiunii APCE de iarnă, la care participă președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, Johannes Hahn, comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și extindere. Ministrul de externe cipriot, Ioannis Kasoulides, se va adresa, de asemenea, Adunării, în calitatea sa de președinte al Comitetului de Miniștri, iar Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, va susţine conferinţa anuală (23 – 27 ian.)

– Bruxelles: Şeful Direcţiei pentru Drepturile Omului din cadrul Consiliului Europei, Christos Giakoumopoulos, participă la evenimentul „Pilonul european al drepturilor sociale: mergem mai departe împreună”

– Elveţia: Reprezentanţi ai Congresului Autorităților Locale și Regionale vor efectua o vizită de monitorizare în această țară. Delegația va examina situația democrației locale și regionale, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, care a fost ratificată de Elveția, în 2005 (23 – 25 ian.)

– Bogota, Columbia: Vizita oficială a președintelui francez, François Hollande (23 – 24 ian.)

– Tallinn: Vizita preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, în Estonia

– Praga: Vizita premierului sloven, Miro Cerar, în Republica Cehă

– Moscova: Ministrul ungar pentru afaceri externe şi comerţ, Peter Szijjarto, va efectua o vizită oficială în Federaţia Rusă, prilej cu care va purta o serie de discuţii cu ministrul de externe, Serghei Lavrov

– Berlin: Vizita lui François Fillon, candidat al dreptei la alegerile prezidenţiale din Franţa, în cadrul căreia se va întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel

– Barcelona, Spania: Cea de-a II-a ediţie a Forumului regional al Uniunii pentru Mediterana (23 – 24 ian.)

– Roma: Deschiderea congresului pentru alegerea noului prelat al Opus Dei, instituție a Bisericii Catolice

– Geneva: Reuniune anuală a Consiliului executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)

– Astana: Începutul convorbirilor de pace privind Siria, sub egida Rusiei, Iranului şi a Turciei

– Caracas, Venezuela: Manifestaţie organizată de opoziţie, împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro

– Veneţia, Italia: Ediţia 2017 a Carnavalului de la Veneția (23 ian. – 9 feb.)

Aniversări – Comemorări

– 1744: A murit Giambattista (Giovanni Battista) Vico, filosof şi jurist italian; unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (n. 1668)

– 1752: S-a născut Muzio Clementi, pianist, profesor, dirijor şi compozitor italian (m. 1832) – 265 de ani

– 1783: S-a născut Stendhal (psudonimul lui Henri Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez, ofiţer în războaiele napoleoniene şi diplomat (m. 1842)

– 1832: S-a născut pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (m. 1883) – 185 de ani

– 1840: S-a născut Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop şi a adus contribuţii fundamentale la teoria şi la construcţia instrumentelor optice; împreună cu Otto Schott şi Carl Zeiss, a pus bazele opticii moderne (m. 1905)

– 1862: S-a născut matematicianul german David Hilbert, creatorul geometriei axiomatice şi al formalismului logic (m. 1943) – 155 de ani

– 1872: S-a născut fizicianul francez Paul Langevin; autor al teoriei magnetismului; a elaborat, printre altele, metoda de obţinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuarţului piezoelectric/1917 (m. 1946) – 145 de ani

– 1883: A murit Gustave Doré, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1832)

– 1888: A murit dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815)

– 1898: S-a născut (la Riga, Letonia) Serghei Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus; a revoluționat cinematograful la începutul secolului al XX-lea prin teorii de montaj (m. 1948, la Moscova)

– 1907: S-a născut fizicianul japonez Hideki Yukawa, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1949; renumit pentru descoperirea mezonului – particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului (m. 1981) – 110 ani

– 1908: A murit Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (n. 1860)

– 1915: S-a născut Arthur Lewis, economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979 (m. 1991)

– 1918: S-a născut Gertrude B. Elion, om de ştiinţă american, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1988 (m. 1999)

– 1922: A murit Arthur Nikisch, dirijor german de origine maghiară (n. 1855) – 95 de ani

– 1928: S-a născut Jeanne Moreau, actriţă franceză de film, regizoare şi scenaristă

– 1929: S-a născut chimistul canadian John Charles Polanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1986, împreună cu Dudley R. Herschbach şi Yuan T. Lee

– 1930: S-a născut (în Insula Santa Lucia din arhipelagul Antilelor) Derek Walcott, poet, dramaturg, ziarist şi pictor antilez de limbă engleză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1992

– 1931: A murit balerina rusă Anna Pavlova (n. 1881). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca an al naşterii 1885

– 1944: A murit pictorul norvegian Edvard Munch (n. 1863)

– 1947: A murit Pierre Bonnard, pictor, ilustrator şi litograf francez (n. 1867) – 70 de ani

– 1956: A murit Sir Alexander Korda, regizor de film şi producător britanic de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a cinematografului britanic (n. 1893)

– 1976: A murit Paul Robeson, cântăreţ afro-american; actor de teatru şi film (n. 1898)

– 1981: A murit compozitorul american Samuel Barber (n. 1910)

– 1986: A murit sculptorul german Joseph Beuys (n. 1921)

– 1986: A murit pianista franceză Yvonne Lefebure (n. 1898)

– 1989: A murit Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (n. 1904)

– 2002: A murit Pierre Bourdieu, sociolog, antropolog şi filosof francez (n. 1930) – 15 ani

– 2004: A murit Helmut Newton (numele la naștere Helmut Neustädter), artist fotograf german de origine australiană (n. 1920)

– 2005: A murit actorul american de comedie Johnny Carson, pionier al emisiunilor de divertisment tv. (n. 1925)

– 2013: A murit scenaristul american Tom Anthony Jankiewicz (n. 1963)

– 2013: A murit actriţa americană Janice Knickrehm (n. 1925)

– 2013: A murit scriitorul ceh Alex Koenigsmark (n. 1944)

– 2014: A murit compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani (n. 1926)

– 2015: A murit Abdullah Bin Abdulaziz, rege al Arabiei Saudite între anii 2005-2015 (n. 1924)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 22 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 noiembrie * Acum 218 ani (1806) începea un nou război ruso-turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și Țării...

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei joi, 21 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie * Cu 241 de ani în urmă (1783), la Paris, Jean-François de Rozier și François Laurent...

Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 20 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 noiembrie * Sunt marcați 800 de ani (1224) de când era menţionată pentru prima dată biserica „Sf. Mihail”...

Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie