TULCEA: ISU Delta vrea un punct de lucru la Murighiol
Publicat de Arantxa Catană, 18 ianuarie 2017, 17:55
ISU Delta vrea înfiinţarea unui punct de lucru la Murighiol.
Astfel, echipajele vor răspunde într-un timp mai scurt apelurilor din comunităţile situate pe braţul Sfântu Gheorghe, a declarat miercuri, inspectorul şef al ISU, Daniel Petrov.
Pentru ca planul să se concretizeze este nevoie ca primăria Murighiol să găsească un spaţiu pentru sediu, spaţii de cazare a personalului şi un ponton de acostare pentru ambarcaţiune.
În momentul de faţă, ISU Delta Tulcea are în subordine patru subunităţi, în Tulcea, Măcin şi Babadag, precum şi pichetul de nave din apropiere de localitatea Crişan.
Pichetul situat pe braţul Sulina al Dunării deserveşte atât localităţile de pe acest braţ, cât şi cele de pe braţul Chilia.