Ascultă Radio România Constanța Live

Cod galben de ninsori și viscol în mai multe județe din țară

Cod galben de ninsori și viscol în mai multe județe din țară

Publicat de Arantxa Catană, 27 decembrie 2016, 08:54

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori viscolite în zonele de munte valabil de marți – 27 decembrie de la ora 20.00 și până joi – 29 decembrie la ora 10.00.

Zonele afectate sunt: Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vrancea și Vâlcea.

În intervalul menţionat în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Începând cu data de 29 decembrie vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.

harta-anm

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 16:19

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves

Într-o conferință de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului estival de pe litoral, organizatorul festivalului Sunwaves,...

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:44

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă

Aproape 50 de angajați va avea societatea Patrimoniu Constanța Litoral SRL, cea care va administra, întreține și exploata Cazinoul și Galeria...

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:38

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică

Polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean...

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:34

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța

Din 1982, la iniţiativa UNESCO, se celebrează „Ziua Internaţională a Dansului”  și marchează naşterea coregrafului şi dansatorului...

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:24

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez

Uniunea Democrată Tătară organizează sub patronajul CNR-UNESCO proiectul cultural finanțat de Ministerul Culturii, Hîdîrlez, în perioada 2-4...

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:16

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol

Aproape 150 de mii de lei din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol! Atât solicită Primăria Municipiului Constanța...

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:06

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat

Povestea a început la sfârșitul lunii octombrie când unul din inspectorii ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării l-a...

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:59

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză

Ana Sofia Greavu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național ‘Gheorghe Lazăr’ din Sibiu a câștigat, luni, marele premiu al...

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză